Opoziția din Venezuela a prezentat duminică un acord național și a confirmat-o drept lideră pe Maria Corina Machado, laureată Nobel pentru pace în 2025, transmite AFP.
Membrii Platformei Unitare Democratice (PUD) s-au declarat de acord să o susțină pe Machado, aflată în exil în Panama, la zece luni de la arestarea fostului președinte Nicolas Maduro de către Statele Unite în urma unei operațiuni militare.
Opozanții care au contestat realegerea lui Maduro în 2024, susținând că victoria reală a fost a candidatului lor Edmundo Gonzalez Urrutia, au convenit acum să 'ratifice mandatul de schimbare politică exprimat de venezueleni prin vot'.
În cadrul unui așa-numit 'mare acord național', PUD a prezentat 14 propuneri pentru restabilirea democrației în Venezuela și o 'foaie de parcurs' pentru alegerile generale. Opoziția a cerut libertate deplină pentru toate partidele și eliminarea ineligibilității pentru toți candidații.
PUD nu a precizat o dată propusă pentru alegeri, dar Vente, partidul condus de Machado, cere ca scrutinul să aibă loc în 2027 și să se stabilească data exactă.
Se pare că Machado, care trăiește în exil de anul trecut, când a mers în Norvegia pentru a-i fi decernat Premiul Nobel, este acum pe punctul de a reveni în Venezuela, apreciază AFP. Ea a încercat să se întoarcă în țară de cel puțin șapte ori, dar a fost împiedicată de autoritățile de la Caracas.
Deși Washingtonul neagă astfel de afirmații, unii observatori susțin că americanii se opun repatrierii opozantei. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a exprimat de mai multe ori aprecierea pentru președinta interimară a Venezuelei, fosta vicepreședintă Delcy Rodriguez.
În ciuda acestei situații, Machado i-a mulțumit din nou lui Trump pentru intervenția armată americană din 3 ianuarie, în urma căreia a fost răsturnat de la putere și arestat Maduro.
În prezent, puterea din Venezuela desfășoară al treilea ciclu de negocieri cu o parte a opoziției; Machado nu a fost invitată la tratative, dar a declarat că nu va obstrucționa procesul.
Dinorah Figuera, șefa delegației opoziției, a declarat vinerea trecută presei că acționează pentru un parcurs către alegeri. Venezuela este guvernată de 27 de ani de așa-numitul 'chavism', mișcarea creată în 1999, în timpul președinției socialistului Hugo Chavez. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Corina Machado, laureată Nobel, este noua șefă a opoziției din Venezuela

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Președintele Vladimir Putin a aprobat remanierea de guvern propusă de premierul Mihail Mișustin
Kremlinul a informat că președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat luni sprijinul pentru schimbările din guvern propuse de prim-ministrul Mihail Mișustin, informează EFE și Reuters. Propunerile au primit sprijinul președintelui în timpul întâlnirii pe care cei doi au avut-o luni dimineață, a precizat purtătorul de cuv&acir
Obama califică percheziția la locuința parlamentarei Ilhan Omar drept un act de intimidare
Fostul președinte american Barack Obama a condamnat acțiunile administrației președintelui Donald Trump împotriva lui Ilhan Omar, membră democrată a Congresului SUA, și a calificat drept o încercare de intimidare recenta descindere efectuată de forțele de ordine la locuința ei, relatează luni dpa. 'Este un principiu de bază al
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în prim-planul agendei PE în a doua sesiune din octombrie
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, precum și incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al mai multor state UE vor fi discutate în cadrul unei dezbateri urmate de o rezoluție în a doua sesiune a Parlamentului European din luna octombrie, în cadrul căre
Zelenski îl acuză pe Trump că împinge Ucraina să capituleze (interviu)
SUA iau măsuri pentru a forța Ucraina să capituleze, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a denunțat întârzierile Washingtonului în autorizarea livrării de rachete antibalistice deja plătite, de care armata ucraineană are nevoie urgentă pentru a proteja populația și infrastructura de atacurile rusești, informează luni EFE.
Cel puțin un mort după un nou atac rusesc cu rachete și drone asupra Kievului
Cel puțin un om a fost ucis, iar opt au fost răniți într-un nou atac combinat cu rachete și drone efectuat la primele ore ale zilei de luni de către armata rusă împotriva Kievului, a informat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, citat de EFE. 'în cursul dimineții de 19 octombrie, inamicul a atacat cap
Secretarul de stat american Marco Rubio îndeamnă Ucraina și Rusia să se concentreze pe încheierea războiului
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat luni că nu a existat 'niciun fel de pauză' în partajarea informațiilor cu Kievul, în timp ce l-a îndemnat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să se 'concentreze' pentru a 'pune capăt războiului', relatează AFP. 'Nu știu de unde scoate toate
Aderarea la UE ar trebui să devină obiectivul pe termen mediu al Regatului Unit, consideră un influent grup de reflecție britanic
Regatul Unit ar trebui să facă din aderarea la Uniunea Europeană obiectivul său pe termen mediu arunci când premierul Andy Burnham va stabili opțiunile privind relația dintre Londra și blocul comunitar, consideră Institutul pentru Studii privind Politicile Publice (IPPR), un grup de reflecție influent, transmite luni dpa. Șeful guvernulu
Israel: Mai mulți suspecți arestați în legătură cu atacurile asupra unei fotojurnaliste americane și a unor diplomați europeni
Poliția israeliană a anunțat luni că a arestat opt suspecți în cadrul unei anchete privind incidentele violente care au avut loc în Cisiordania în timpul weekendului, inclusiv atacuri separate asupra unei fotojurnaliste din SUA și a unor diplomați europeni, relatează Reuters. Poliția nu a dezvăluit identitatea suspecților.









