Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în vizită în Grecia, a apărat-o miercuri pe ambasadoarea SUA în această țară, Kimberly Guilfoyle, după acuzațiile potrivit cărora aceasta ar fi sugerat că Washingtonul s-ar putea folosi de influența sa pentru a pune presiune asupra guvernului grec.
Întrebat, la o conferință de presă comună cu ministrul grec de externe Giorgos Gerapetritis, dacă presupusul comportament al ambasadoarei este conform cu regulile de etică ale Departamentului de Stat, Rubio a răspuns că ambasada SUA 'face o treabă foarte bună' și că Guilfoyle este 'o ambasadoare puternică aici', conform Reuters.
Mai mulți senatori americani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acuzațiile referitoare la ambasadoare. În scrisori adresate secretarului de stat, aleși democrați, între care senatoarea Jeanne Shaheen, au cerut explicații în legătură cu informații apărute în presa americană potrivit cărora Guilfoyle ar fi amenințat că Statele Unite își pot folosi influența pentru a pune presiune asupra guvernului grec.
Informațiile au fost relatate, între altele, de Wall Street Journal. Potrivit relatării citate de AFP, la o cină cu oficiali greci, în luna martie, Guilfoyle ar fi dat România drept exemplu pentru a demonstra că Statele Unite pot determina schimbarea unor guverne în Europa.
Rubio se află miercuri la Atena, în cadrul unei scurte vizite europene, pentru discuții cu oficialii greci despre cooperarea strategică dintre cele două țări, în domenii precum securitatea și energia.
La conferința de presă comună cu omologul său grec, Rubio a declarat că alianța dintre Statele Unite și Grecia reprezintă o sursă de stabilitate într-o lume instabilă. Referindu-se la tensiunile din estul Mediteranei, el a spus că Statele Unite nu doresc ca 'leagănul civilizației occidentale' să fie amenințat.
Gerapetritis a declarat că parteneriatul dintre Grecia și Statele Unite nu a fost niciodată atât de puternic, profund și unit.
Cei doi au deschis cea de-a șasea rundă a dialogului strategic dintre cele două state membre NATO. Agenda include apărarea, securitatea regională, energia, transportul maritim, tehnologia, comerțul și investițiile, potrivit dpa.
Grecia intenționează să achiziționeze noi arme și echipamente americane, inclusiv sisteme de autoapărare pentru cele 20 de avioane F-35 comandate deja.
În domeniul energiei, discuțiile s-au concentrat asupra mecanismului prin care gazul natural lichefiat american este transportat prin terminalele LNG din Grecia, apoi prin Bulgaria și România către Europa Centrală și de Est, potrivit dpa.
De asemenea, urmează să fie explorate rezervele de gaze naturale din largul coastelor Greciei, în proiecte desfășurate la sud de Creta la care participă ExxonMobil și Chevron.
Potrivit AFP, războaiele din Iran și Ucraina au evidențiat fragilitatea rutelor de aprovizionare cu energie, iar Grecia încearcă să se poziționeze drept un hub important pentru sud-estul Europei, inclusiv pentru transportul gazelor naturale.
În domeniul securității, Rubio a anunțat că Grecia și Statele Unite lansează un nou program comun destinat consolidării schimbului de informații privind combaterea terorismului între structurile lor de aplicare a legii.
Secretarul de stat american a spus că Grecia este deosebit de expusă amenințărilor reprezentate de migrația în masă și traficul de persoane.
Gerapetritis a declarat că Grecia este dispusă să coopereze cu Statele Unite și să ofere sprijin maritim în Strâmtoarea Ormuz, dacă va exista un proces de pace viabil în zonă.
Miercuri seara, Rubio urmează să susțină un discurs pe colina Pnyx, cu vedere spre Acropole, locul în care se întrunea în Antichitate adunarea populară a Atenei. Potrivit AFP, oficialii americani au prezentat discursul drept un apel adresat americanilor și europenilor pentru o mai mare unitate și pentru apărarea moștenirii comune occidentale.
După discurs, Rubio urmează să se întâlnească cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Printre temele discuțiilor se numără situația din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și estul Mediteranei, înainte ca secretarul de stat american să își continue călătoria spre Portugalia.
Vizita lui Rubio în Grecia a fost însoțită marți seara de un protest la Atena. Potrivit poliției, peste 2.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei pentru a protesta față de vizita secretarului de stat american, iar zona din jurul Pieței Syntagma a fost închisă circulației, în timp ce mii de polițiști au fost mobilizați pentru măsuri de securitate sporite, potrivit AFP.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Marco Rubio o apără pe ambasadoarea SUA în Grecia după acuzațiile privind influența Washingtonului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri în școlile din Polonia/Tusk denunță un 'cult al violenței' alimentat de rețelele sociale și jocurile video
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Arabia Saudită: Turcia exclude trimiterea de trupe pentru a ataca rebelii houthi din Yemen
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a exclus joi trimiterea armatei pentru a ataca rebelii houthi din Yemen, declarând că țara sa 'nu își va trimite trupele pe teritoriul altei țări pentru a lansa un atac', relatează AFP. Turcia a semnat un acord comun de apărare în august, la Mecca, cu Pakist
Serbia: Într-un videoclip, Vucic 'discută' cu o piatră, pentru a critica opoziția care a refuzat o dezbatere electorală
Aleksandar Vucic, care a demisionat recent din funcția de președinte al Serbiei pentru a candida la postul de prim-ministru, a publicat un videoclip în care poartă o 'dezbatere' cu o piatră pentru a critica faptul că opoziția a refuzat o dezbatere electorală, relatează joi EFE, care observă că fostul șef al statului sârb a ui
Explozii la Riad, elevi și diplomați îndemnați să se pună la adăpost
Capitala saudită a fost zguduită joi de explozii violente, obligând elevii școlilor internaționale și diplomații să se pună la adăpost, pe fondul unui conflict care se intensifică între Riad și milițiile pro-iraniene houthi, relatează AFP. Cu o zi în urmă, autoritățile saudite au anunțat trei morți și zeci de răn
Marea Britanie: Un membru activ al marinei britanice, acuzat de spionaj
Un membru activ al marinei britanice a fost acuzat de spionaj după ce ar fi transmis informații clasificate unei puteri străine, a informat joi poliția metropolitană din Londra, relatează EFE. Este vorba despre Teddy Young, un tânăr de 24 de ani, reținut marți la domiciliul său din Bedfordshire, în cen
UPDATE #Ucraina/ Bilanţul atacului rusesc cu bombă cu planare, care a lovit un autobuz la Kramatorsk şi a afectat un altul, creşte la 30 de morţi
La 30 de morți a crescut bilanțul atacului rusesc cu bombă ghidată cu planare asupra unui autobuz și care a afectat un altul care circula pe aceeași stradă din Kramatorsk, oraș-cheie pe frontul de est ucrainean, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP. Primul bilanț anunțat de autorități era de 12 morți. ''La ora a
Actuala ambasadoare a SUA în Grecia i-ar fi cerut bani unui susținător bogat al lui Trump, în 2025 (media)
Actuala ambasadoare a SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, i-a cerut unui susținător bogat al lui Donald Trump, cu puțin timp înainte de a fi confirmată în funcție, să-i achite o datorie de 100.000 de dolari, relatează AFP, care citează Wall Street Journal. ''N-o să se vadă nicăieri dacă transferi banii pe American Expr
Marea Britanie: Ministrul de externe Ed Miliband anunță noi sancțiuni împotriva Iranului din cauza ''încălcărilor nucleare''
Ministrul britanic de externe Ed Miliband a anunțat că Londra va raporta Iranul la Consiliul de Securitate al ONU pentru programul său nuclear și va extinde sancțiunile asupra Teheranului și a grupărilor sale proxy din regiune, transmite joi PA Media/dpa. Adresându-se membrilor Parlamentului marți, Ed Miliband a reiterat opinia guvernulu









