Ucraina a declarat vineri că folosește încă ''intensiv'' avioanele de vânătoare F-16, de fabricație americană și furnizate de aliații săi occidentali, reacționând la un articol apărut în presă conform căruia un număr mare de astfel de aparate de zbor au fost ținute la sol din cauza unor probleme de întreținere, relatează AFP.

''Ucraina folosește intensiv flota sa de F-16 în condiții dificile. Informațiile apărute recent care susțin o disponibilitate extrem de redusă a aeronavelor și întârzieri excesiv de lungi în ceea ce privește mentenanța sunt pur și simplu false'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhi Tihi, pe contul său de Twitter.

Ziarul american Wall Street Journal (WSJ) a relatat marți că ''majoritatea'' avioanelor F-16 ale Ucrainei, pe care aceasta le folosește împotriva atacurilor aeriene rusești, sunt în prezent scoase din uz, în așteptarea inspecțiilor obligatorii după 300 de ore de zbor, care vor fi efectuate de compania belgiană Sabena Aerospace Engineering.

Potrivit WSJ, compania belgiană se confruntă cu întârzieri semnificative.

Sabena Aerospace Engineering a negat joi aceste acuzații, declarând că este ''foarte surprinsă'' de ''informațiile eronate privind întârzieri semnificative în acest program critic de mentenanță''.

Purtătorul de cuvânt ucrainean a recunoscut că întreținerea acestor aeronave a fost o ''provocare'', în special pentru că sunt modele F-16 mai vechi, iar unele componente ''nu mai sunt fabricate'' și sunt ''din ce în ce mai greu de obținut''.

Cu toate acestea, el a afirmat că ''partenerii industriali'' ai Kievului ''nu numai că continuă să livreze avioane revizuite, dar o fac într-un ritm tot mai rapid'', îndemnând ca ''dezinformarea să submineze acest sprijin vital''.

Aceste avioane F-16 vor fi ''cele mai necesare'' pentru Ucraina în timpul iernii, deoarece țara se așteaptă la o intensificare a atacurilor rusești împotriva infrastructurii sale energetice.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că Belgia va livra Kievului alte trei avioane F-16 până la sfârșitul anului.

Kievul le-a cerut mult timp aliaților săi occidentali să îi livreze avioane F-16, iar primul lot a sosit în Ucraina la mijlocul anului 2024. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)