Creșterea prețurilor la energie din cauza războiului din Iran i-a costat până acum pe consumatorii din Uniunea Europeană peste 100 de miliarde de euro, a declarat marți comisarul UE pentru Energie, Dan Jorgensen, citat de dpa.

'Aceasta, desigur, ne arată cât de rău este pentru noi să fim dependenți, cât de nesustenabil este să depindem de surse de energie din alte părți ale lumii', a afirmat Jorgensen la Dublin, într-o întâlnire a miniștrilor energiei din UE.

Prețurile la motorină și benzină au crescut recent, determinându-l pe președintele american Donald Trump să ia în considerare oprirea exporturilor de motorină.

Această măsură ar putea avea consecințe pentru Europa, având în vedere că SUA au fost unul dintre cei mai importanți furnizori ai Europei.

'Am trimis un semnal foarte clar omologului meu american și, de asemenea, publicului, și anume că nu este în interesul nimănui, nici al SUA, nici al nostru, să nu avem un flux de energie cât mai liber posibil în aceste vremuri dificile', a menționat Jorgensen.

Comisarul pentru energie a spus că este mulțumit că secretarul american al energiei, Chris Wright, a respins interzicerea exporturilor.

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat că organizația sa oferă consultanță partenerilor din întreaga lume, inclusiv SUA, în ceea ce privește motorina și benzina.

'Europa este una dintre regiunile cele mai expuse, dacă nu chiar cea mai expusă, când vine vorba de motorină, pentru că Europa importă o cantitate uriașă de motorină, și ne apropiem de sezonul dificil, sezonul de iarnă', a spus Birol la Dublin.

Referitor la posibile eliberări de stocuri, Birol a remarcat că AIE urmărește îndeaproape piețele de produse.

Jorgensen a făcut referire la o lege în prezent negociată de statele membre și de Parlamentul European, cu scopul de a reduce consumul de combustibili fosili și de a stimula electrificarea.

'Trebuie să înlocuim combustibilii fosili, acele molecule poluante și scumpe importate, cu energie produsă la nivel local, cu electroni verzi', a spus el. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Simona Aruştei)