Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat sâmbătă că a trimis emisari în întreaga lume pentru a cere măsuri de izolare economică a Iranului, salutând o serie de restricții care vizează bănci și companii aeriene, relatează AFP.
'La inițiativa mea, au fost trimise echipe în întreaga lume pentru a discuta cu diferite țări și a cere măsuri împotriva regimului iranian', a scris Bessent pe X. 'Aceste eforturi dau roade', a adăugat oficialul.
El a menționat suspendarea zborurilor companiei aeriene private iraniene Mahan Air de către Turcia și Oman, precum și suspendarea la sol a tuturor zborurilor companiilor aeriene iraniene de către Emiratele Arabe Unite. Abu Dhabi a anunțat această măsură joi pentru a se conforma noilor sancțiuni americane care vizează sectorul aviației.
Conform agenției de știri iraniene ISNA, care citează autoritățile aeroportuare, avioanele iraniene au acum interdicție de aterizare în Irak, Emirate, Oman, Azerbaidjan și Georgia.
Însă zborurile continuă să fie operate cu China - care a respins sancțiunile 'unilaterale ilegale' ale SUA - și cu Rusia, prin intermediul celor două companii aeriene principale, Iran Air (națională) și Mahan Air (privată).
În Turcia, deși Mahan și-a suspendat într-adevăr zborurile, legătura dintre cele două țări continuă să fie menținută de mai multe ori pe zi, în ambele direcții, de către Iran Air sau de companii aeriene iraniene mai mici, conform site-urilor aeroporturilor din Teheran și Istanbul.
Conform ISNA, Pakistanul, Afganistanul, Armenia, Belarusul, Tadjikistanul și Malaezia continuă să fie deservite.
Bessent a afirmat luni că toate companiile aeriene iraniene vor fi suspendate 'la nivel mondial' începând cu 23 septembrie.
De asemenea, el a evidențiat măsurile care vizează băncile iraniene.
Banca Centrală din Emirate a interzis sucursalelor băncii de stat Melli Bank să efectueze orice tranzacții cu Iranul, acuzându-le că încalcă legile împotriva spălării banilor și finanțării terorismului.
Autoritatea de reglementare bancară din Turcia a revocat licența băncii Mellat Bank în țară, invocând o prevedere din legea bancară referitoare la stabilitatea sistemului financiar.
Secretarul adjunct al Trezoreriei, Jonathan Burke, care supraveghează finanțarea combaterii terorismului, a întreprins un turneu de două săptămâni în Orientul Mijlociu și Europa în această lună, iar Departamentul Trezoreriei SUA a purtat discuții cu reprezentanți din peste 50 de țări, conform Wall Street Journal.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Trezoreria SUA susține că a avut succes în campania sa de izolare a Iranului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Migrație: Berlinul vrea o forță de intervenție rapidă în cadrul Frontex
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP. Europa trebuie să stabilească un 'nou
Rusia și Putin reprezintă 'cea mai mare amenințare' la adresa securității Regatului Unit (ministrul apărării)
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa. Streeting a precizat că această amenința
Marea Britanie: Incident major la baza aeriană Fairford, utilizată de forțele americane (poliție)
Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters. Guv
Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiții mai stricte decât cele plănuite inițial (premierul Magyar)
Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiții mai stricte decât cele promise inițial de guvern, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar la Szolnok (centru-estul Ungariei), transmite MTI. Vorbind în cadrul celei de-a treia etape a turneului său național, premierul ungar a precizat că
VIDEO Rusia acuză Europa că face 'totul' pentru a zădărnici planurile de pace în Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Europa că se opune în mod sistematic planurilor de pace pentru Ucraina - o poziție care, în opinia sa, contravine celei a Statelor Unite, a consemnat AFP. 'Europa face tot ce îi stă în putință pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de administra
Trump prezice că SUA și Cuba vor ajunge la un acord
Președintele american Donald Trump a anticipat sâmbătă că SUA și Cuba vor ajunge la un acord și a precizat că nu consideră necesară o intervenție militară, relatează Reuters. 'Aș spune că noi și Cuba vom ajunge la o înțelegere. Nu cred că vom avea nevoie de armată', le-a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă.
VIDEO Ministrul de externe rus s-a întâlnit cu omologul său german la ONU
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă, la sediul ONU, cu omologul său german, Johann Wadephul, fiind prima astfel de întrevedere de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 2022, au transmis agențiile internaționale de presă. întâlnirea a avut loc pe fondul unor tensiuni
Trump spune că nu vrea 'integrare' cu China în privința inteligenței artificiale
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că, în ciuda unei 'discuții importante' avute în această săptămână cu președintele chinez Xi Jinping pe tema inteligenței artificiale (AI), SUA nu ar trebui să-și unească eforturile cu China în acest domeniu, relatează Reuters. 'Am avut o discuție im









