Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
'Laicitatea franceză nu este nicidecum negarea religiei', a spus Macron în discursul susținut în sala festivă a Palatului Elysee și în care a apărat o concepție a statului laic bazată pe libertatea de a avea sau nu o credință și pe separarea între stat și confesiunile religioase.
El a abordat în același timp provocările reprezentate de Inteligența Artificială (IA) și de noile tehnologii. Macron a avertizat că progresele tehnologice nu trebuie să rămână concentrate în mâinile câtorva și a pledat pentru crearea unui cadru internațional care să împace progresul tehnologic cu dreptatea și umanismul.
Apelul președintelui francez vine în timp ce Uniunea Europeană, care a rămas în urma Statelor Unite în domeniul IA, cere încetinirea dezvoltării acestui domeniu, mai ales a modelelor cele mai riscante de IA, în opoziție cu SUA, unde președintele Donald Trump și majoritatea companiilor din sectorul înaltelor tehnologii se opun frânării ritmului de dezvoltare a IA.
Potrivit lui Macron, este nevoie de 'o organizație internațională care să reconcilieze progresul tehnologic, dreptatea și umanismul', pentru a preveni ca 'modelele cele mai eficiente să ajungă în mâinile câtorva' și pentru ca 'progresele cele mai exponențiale să nu conducă la pierderea controlului', întrucât 'Inteligența Artificială trebuie să fie un slujitor, nu un stăpân'.
Enciclica Magnifica humanitas (Măreața umanitate), prima enciclică a Papei Leon al XIV-lea, publicată în luna mai, a fost 'un mesaj esențial în fața puterii mașinăriei digitale', a continuat în discurs președintele francez, adăugând că IA 'antrenează o ruptură antropologică fără precedent' și 'lovește munca, creația, cercetarea, educația, informația și legăturile sociale'.
De asemenea, el a plasat vizita Papei Leon al XIV-lea la Paris în contextul apărării păcii și respectării dreptului internațional, pe fondul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. 'Pacea este mult mai mult decât tăcerea armelor', a spus președintele francez, adăugând că aceasta necesită dreptate, securitate, respect pentru drepturile omului, suveranitate națională și dreptul popoarelor la autodeterminare.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Macron cere, de față cu Papa Leon, crearea unei organizații internaționale de reglementare a Inteligenței Artificiale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, potrivit CBS
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE. Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și al
#Ucraina: Cinci morți în atacuri rusești cu drone în plină zi la Kiev
Atacurile rusești cu drone au ucis cinci persoane vineri în plină zi la Kiev, între care un adolescent de 14 ani, în timp ce Ucraina a anunțat că are aprobarea definitivă a președintelui american Donald Trump pentru a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul său, relatează AFP. Președintele ucrainean Volod
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
Trump spune că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea sa 'foarte productivă' cu Xi Jinping
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea 'foarte productivă' avută cu omologul său chinez Xi Jinping, care încheie o vizită oficială de trei zile în SUA, relatează agenția EFE. 'O întâlnire foarte productiv
Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue, relatează Reuters. 'Le-am transmis foarte clar cu săptămâni în urmă că orice for
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte
Rusia: Comisia Electorală Centrală confirmă oficial majoritatea constituțională a partidului Kremlinului, Rusia Unită
Comisia Electorală Centrală a Rusiei (CEC) a confirmat vineri în mod oficial majoritatea constituțională a formațiunii politice Rusia Unită, care a obținut 349 din cele 450 de locuri din Duma de Stat (Camera Deputaților), cel mai bun rezultat al partidului Kremlinului, în pofida plângerilor opoziției privind fraudele, informează EFE.
Preluarea activelor franceze de către Rusia: Franța condamnă 'un act ostil'
Ministrul francez al economiei Roland Lescure a denunțat vineri recentele preluări de către Moscova a controlului asupra activelor unor companii franceze încă prezente în Rusia, precum Auchan și fostul Leroy Merlin, calificându-le drept un act 'ostil' la adresa Franței, transmite AFP. 'Este un act ostil la adresa









