Președintele iranian Masoud Pezeshkian, care a plecat marți spre New York pentru a participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, a promis că ''va apăra ferm'' pozițiile țării sale pe fondul conflictului cu SUA, transmit AFP și Reuters.
''Am ieșit cu capul sus (din război), ceea ce constituie o sursă de demnitate și de mândrie pentru noi toți. Iată de ce ne vom apăra ferm pozițiile în instanțele internaționale'', a declarat Pezeshkian înaintea plecării din Iran, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat iraniană.
El urmează să se exprime miercuri de la tribuna ONU.
''Vom folosi cât mai bine posibil această ocazie pentru a face cunoscută situația dificilă din Iran comunității internaționale. Le vom spune cu fermitate adversarilor noștri că, în pofida tuturor nedreptăților și inegalităților, poporul iranian a rezistat bine'', a adăugat președintele Iranului.
Masoud Pezeshkian este cea mai înaltă oficialitate iraniană care intră pe teritoriul SUA de la începutul războiului declanșat în februarie de loviturile americano-israeliene, după ce luni a ajuns la New York și ministrul de externe iranian Abbas Araghchi.
SUA au autorizat o parte a delegației iraniene să se deplaseze la ONU în pofida conflictului din Orientul Mijlociu, dar delegația este supusă unor restricții, la fel ca anul trecut, potrivit Departamentului de Stat american.
În schimb, echipa de comunicare a președintelui iranian nu a primit autorizația de a-l însoți la New York. Decizia a fost calificată drept ''măsură ostilă'' de un purtător de cuvânt al președinției iraniene, Habibollah Abbassi, citat de media locale.
Redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz rămâne în centrul conflictului dintre Washington și Teheran. Traficul pe această rută maritimă parcursă de o cincime din hidrocarburile mondiale este perturbat masiv de Iran încă de la începutul conflictului.
De partea lor, Statele Unite au impus o blocadă asupra porturilor iraniene și sporesc presiunea economică asupra Iranului pentru a ''asfixia'' financiar această țară, adaugă AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian promite să apere ferm la ONU pozițiile țării sale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de
China se opune sancțiunilor unilaterale americane împotriva companiilor aeriene iraniene
China și-a exprimat marți opoziția față de sancțiunile 'unilaterale' și 'ilegale' impuse de SUA companiilor aeriene iraniene și însoțite de amenințarea cu sancțiuni secundare americane împotriva oricui face afaceri cu respectivele compa
Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada
Iran poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în șapte zile dacă Statele Unite ale Americii reduc presiunea militară și ridică blocada instituită asupra porturilor iraniene, a declarat marți un oficial iranian pentru Reuters. Acest responsabil
Nivelul de aprobare al lui Trump scade la un minim istoric de 32%, afectat de creșterea costului vieții
Rata de aprobare a președintelui american Donald Trump a scăzut la 32% - cea mai mică din cariera sa politică - în condițiile în care simpatizanții săi republicani s-au arătat nemulțumiți de modul în care gestionează costul vieții pe
Iranul închide un centru cultural afiliat ambasadei Franței la Teheran
Iranul a închis Centrul de limbă franceză (CLF), legat de ambasada Franței, pentru că ar fi desfășurat 'activități ilegale', a anunțat duminică justiția iraniană, o decizie 'inacceptabilă' pentru Paris care va lua 'măsurile adecvate p
Război în Orientul Mijlociu: Șeful diplomației iraniene, așteptat la Doha
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, va face o escală în Qatar, mediator în conflictul dintre Teheran și Washington, înainte de a se deplasa la New York pentru Adunarea Generală a ONU, potrivit agenției de stat IRNA, citată de AFP.
Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condi
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui comunicat preluat de agenția de stat IRNA, relatează AFP. 'Petrolierul +Trend+, sub pavilion togolez,









