Un afgan găsit vinovat de susținerea grupării Statul Islamic (SI), care a revendicat atentatul de la aeroportul din Kabul în 2021, a fost condamnat miercuri de justiția americană la 20 de ani de închisoare, transmite AFP.
Mohammad Sharifullah fusese găsit vinovat în aprilie de 'susținerea materială a unei organizații teroriste străine', mai exact Stat Islamic.
Totuși, juriul tribunalului din Alexandria, în apropiere de Washington, nu reușise să se pronunțe cu privire la eventuala sa complicitate în acest atac specific care a costat viața a 183 de persoane, inclusiv 13 soldați americani.
Un judecător federal l-a condamnat miercuri la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare, urmând cererea procurorilor. Apărarea solicitase o pedeapsă de 17 ani, invocând în special rolul său subordonat în cadrul SI, precum și severitatea condițiilor sale de detenție din Afganistan și ulterior din Pakistan.
Mohammad Sharifullah a fost extrădat în martie 2025 de Pakistan în Statele Unite. Președintele american Donald Trump a anunțat triumfător extrădarea sa în timpul discursului privind Starea Uniunii în fața Congresului în martie 2025, prezentându-l drept 'teroristul responsabil pentru această atrocitate'.
El a recunoscut în timpul interogatoriilor luate de agenții FBI, poliția federală americană, itinerariul pe care l-ar fi parcurs autorul atentatului sinucigaș din 26 august 2021, identificat ca fiind Abdul Rahman al-Logari, potrivit actului de acuzare.
De asemenea, el a recunoscut că a ajutat la pregătirea unui atentat sinucigaș împotriva ambasadei Canadei la Kabul pe 20 iunie 2016, conform procurorilor americani.
Apărarea sa a susținut că dosarul acuzării 'se bazează în întregime pe mărturisirile lui Sharifullah', în timp ce familia sa era deținută de temutele servicii de informații pakistaneze (ISI) și că el 'a încercat cu disperare să obțină ca FBI-ul să îl scoată, pe el și familia sa, de sub custodia ISI'.
În august 2021, după preluarea controlului asupra orașului Kabul de către talibani, care au învins guvernul susținut de țările occidentale, mulțimi de afgani s-au precipitat către aeroport.
Forțele americane au evacuat aeroportul pe 31 august 2021, reamintește AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Un afgan acuzat de atentatul de la aeroportul din Kabul, condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare antiaeriană pentru #Ucraina
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Groenlanda: Acordul între SUA și Danemarca va contribui la promovarea securității în Arctica, subliniază NATO
NATO a salutat sâmbătă acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda și a subliniat că noua înțelegere va contribui la creșterea securității, a stabilității și a cooperării în Arctica, o regiune vitală, transmite Reuters. ''Salutăm anunțul că în curând va fi semnat un acord de Statele Unite, Danemarca și Groenl
Obiectivele militare britanice, vizate de peste 300 de incidente cu drone în ultimele 12 luni
Obiectivele militare britanice, vizate de peste 300 de incidente cu drone în ultimele 12 luni
UPDATE/ ONU: UE cere Statelor Unite să-și reconsidere decizia de refuzare a vizei pentru delegația palestiniană
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-și reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, acordarea vizei pentru oficialitățile palestiniene care doresc să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP. ''în lumina acordurilor lor cu ONU și a obligațiilor în calitate
Iran: Un bărbat a fost executat pentru că ar fi transmis Israelului informații despre rachetele iraniene
Un bărbat a fost executat în Iran pentru că le-ar fi transmis serviciilor secrete israeliene informații referitoare la rachetele iraniene în timpul războiului de 12 zile din 2025, a anunțat sâmbătă autoritatea judiciară de la Teheran, transmit agențiile France Presse și Reuters. ''Pedeapsa cu moartea a fost aplicată față de Hossein Pe
Cel puțin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliției în nordul Pakistanului
Un atac cu încărcătură explozivă și arme de foc contra unui cartier general al poliției în nordul Pakistanului, acțiune revendicată de o grupare islamistă, s-a soldat cu cel puțin 31 de morți, printre care 16 polițiști, confruntările continuând sâmbătă dimineață, transmit Reuters și AFP. Conform autorităților pakistaneze, atacul a fost
#Ucraina: Președintele SUA a promulgat o lege ce impune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele american Donald Trump a promulgat vineri seară o lege ce impune noi sancțiuni Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei și vizează în special sectorul energetic, relatează Reuters, AFP și dpa. Legea, care constituie prima acțiune majoră a Congresului american contra Moscovei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, poartă numele principalu
Groenlanda: Copenhaga salută acordul anunțat de SUA, 'bun pentru NATO și Europa'
Premierul danez Mette Frederiksen a salutat acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda, despre care a dat asigurări că va fi ''bun pentru NATO și pentru Europa'', transmit sâmbătă AFP, Reuters și dpa. Acordul ''ne consolidează securitatea comună în Arctica și în Atlanticul de Nord și este așadar bun pent









