Un tribunal pentru crime de război va anunța miercuri verdictul în procesul fostului președinte al Kosovo, Hashim Thaci, într-un proces cu acuzații ce privesc fapte care datează din timpul conflictului din anii '90 pentru independența față de Serbia, relatează marți Reuters.
Procurorii au cerut pedepse de 45 de ani de închisoare pentru Thaci, în vârstă de 58 de ani, și pentru alți trei comandanți superiori ai fostei Armate de Eliberare din Kosovo (UCK), care era alcătuită din etnici albanezi. Toți patru resping acuzațiile și avocații lor au cerut să fie achitați.
În mai multe orașe din Kosovo au fost montate în public ecrane de mare dimensiuni care arată numărătoarea inversă până la anunțarea sentinței, care ar urma să fie pronunțată la ora 10:00 la Haga (08:00 GMT). Mii de persoane au participat sâmbătă la un miting în capitala kosovară Pristina, cerând eliberarea acuzaților.
La fel ca funeraliile desfășurate săptămâna trecută la Belgrad pentru fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, acest proces a evidențiat că amintirea războaielor din Balcani din anii '90 nu a fost lăsată în urmă de populația regiunii și că aceasta rămâne divizată în chestiunile de natură etnică ieșite la suprafață în timpul destrămării Iugoslaviei.
Analiștii politici consideră că verdictul în acest proces lui Thaci ar putea influența relațiile Kosovo cu Occidentul, în special cu Statele Unite, aliatul său, și ar putea genera noi tensiuni cu Serbia, care nu recunoaște independența Kosovo.
Hashim Thaci și ceilalți comandanți sunt acuzați de persecuții, crime, torturi și dispariții forțate ale unor etnici albanezi și sârbi din Kosovo, în timpul și în perioada imediat următoare conflictului din anii 1998-1999, care a condus mai târziu la autoproclamarea independenței Kosovo, în 2008.
Potrivit procurorilor, peste 100 de opozanți și presupuși colaboratori ai forțelor de securitate sârbe au fost uciși în timpul preluării prin violență a puterii politice de către UCK.
Avocații lui Thaci au susținut că acuzațiile sunt nefondate și că ar fi o încercare de rescriere a istoriei. Aceștia au mai susținut că nu există dovezi privind o legătură directă între Thaci și vreuna dintre crimele pentru care este acuzat sau care să conducă la concluzia că el avea sub control alți comandanți ai UCK.
Sub presiune internațională, Pristina a acceptat în 2015 crearea Camerele Specializate pentru Kosovo, un tribunal internațional cu sediul la Haga, format din judecători și procurori internaționali. Acest tribunal judecă, în baza legislației kosovare, cazuri de crime de război comise de foști membri ai gherilei UCK.
Hashim Thaci a fost președintele Kosovo în perioada 2016-2020 și prim-ministru între 2008 și 2014.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Un tribunal pentru crime de război va anunța verdictul în procesul fostului președinte kosovar Hashim Thaci

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Un bărbat a fost executat pentru că ar fi transmis Israelului informații despre rachetele iraniene
Un bărbat a fost executat în Iran pentru că le-ar fi transmis serviciilor secrete israeliene informații referitoare la rachetele iraniene în timpul războiului de 12 zile din 2025, a anunțat sâmbătă autoritatea judiciară de la Teheran, transmit agențiile France Presse și Reuters. ''Pedeapsa cu moartea a fost aplicată față de Hossein Pe
Cel puțin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliției în nordul Pakistanului
Un atac cu încărcătură explozivă și arme de foc contra unui cartier general al poliției în nordul Pakistanului, acțiune revendicată de o grupare islamistă, s-a soldat cu cel puțin 31 de morți, printre care 16 polițiști, confruntările continuând sâmbătă dimineață, transmit Reuters și AFP. Conform autorităților pakistaneze, atacul a fost
#Ucraina: Președintele SUA a promulgat o lege ce impune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele american Donald Trump a promulgat vineri seară o lege ce impune noi sancțiuni Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei și vizează în special sectorul energetic, relatează Reuters, AFP și dpa. Legea, care constituie prima acțiune majoră a Congresului american contra Moscovei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, poartă numele principalu
Groenlanda: Copenhaga salută acordul anunțat de SUA, 'bun pentru NATO și Europa'
Premierul danez Mette Frederiksen a salutat acordul anunțat de Statele Unite cu privire la Groenlanda, despre care a dat asigurări că va fi ''bun pentru NATO și pentru Europa'', transmit sâmbătă AFP, Reuters și dpa. Acordul ''ne consolidează securitatea comună în Arctica și în Atlanticul de Nord și este așadar bun pent
Donald Trump anunță interzicerea accesului la Casa Albă a CNN, MSNOW și Politico
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN și MSNOW (fost MSNBC), precum și publicației online Politico 'cu efect imediat', relatează AFP și Reuters. 'Cu efect imediat, interzic accesul la Casa Albă pentru Fake News CNN, MSNOW... și Politico... din cauza '
Un înalt comandant al NATO participă la o ședință de informare privind revizuirea angajamentului SUA în domeniul apărării în Europa
Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, din cadrul Forțelor aeriene ale SUA, a participat vineri la o reuniune virtuală de informare cu Elbridge Colby, șeful departamentului pentru politici al Pentagonului, privind posibile abordări ale unei revizuiri a desfășurării trupelor americane în Europa, relatează Reuters.
Kosovo: Mii de manifestanți cer anularea condamnării lui Hashim Thaci pentru crime de război
Mai multe mii de persoane au participat vineri la Pristina la o manifestație organizată de foști combatanți ai gherilei kosovare pentru a protesta împotriva condamnării ex-președintelui Hashim Thaci la 25 de ani de închisoare pentru crime de război de către un tribunal special de la Haga, relatează AFP. Este una dintre cele mai mar
Un turn de răcire al centralei nucleare rusești de la Kursk, lovit de o dronă, potrivit AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri pe X că a fost informată că o dronă ar fi lovit joi turnul de răcire al unui reactor al centralei nucleare rusești de la Kursk, relatează France Presse. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir="ltr">The IAEA has been informed t









