Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri, în timpul unei rare vizite la trupele israeliene desfășurate în Siria, că Republica Islamică Iran este pe cale să se prăbușească, în timp ce ostilitățile dintre Statele Unite, un aliat al Israelului, și Iran escaladează, relatează AFP.
'Mai sunt încă multe de făcut, obiectivul principal este de a înlătura regimul terorist din Iran. Suntem foarte aproape de asta. Știm că întreaga axă (cu grupurile aliate Iranului) se va prăbuși în cele din urmă', a spus el pe partea siriană a Muntelui Hermon, la granița dintre Israel și Siria, în timpul unei vizite, însoțit de ministrul israelian al apărării, Israel Katz.
La sfârșitul lunii februarie, Israelul a lansat, alături de SUA, o campanie de atacuri împotriva Iranului, declanșând războiul din Orientul Mijlociu. Israelul a trebuit să accepte un armistițiu impus de Statele Unite în aprilie și de atunci a amenințat cu regularitate cu un răspuns dur în cazul unor atacuri iraniene.
După sosirea la putere la Damasc, la sfârșitul anului 2024, a islamistului Ahmad al-Sharaa, a cărui coaliție de rebeli l-a înlăturat pe președintele Bashar al-Assad, Israelul a lansat, de asemenea, sute de atacuri împotriva Siriei.
Armata israeliană a efectuat, de asemenea, incursiuni în sudul țării și a desfășurat trupe în zona tampon monitorizată de ONU, care separă forțele israeliene de cele siriene pe platoul Golan, unde Israelul susține că a stabilit o 'zonă de securitate'.
'Nu vom permite niciunei armate teroriste să se stabilească la granița noastră', a reafirmat miercuri Netanyahu, a cărui ultimă vizită în Siria a avut loc în noiembrie 2025.
Katz a vizitat soldații israelieni staționați în sudul Siriei în urmă cu două săptămâni, provocând condamnarea Damascului, care a denunțat o 'încălcare flagrantă a suveranității țării'.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Iranul este pe cale să se prăbușească

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nivelul de aprobare al lui Trump scade la un minim istoric de 32%, afectat de creșterea costului vieții
Rata de aprobare a președintelui american Donald Trump a scăzut la 32% - cea mai mică din cariera sa politică - în condițiile în care simpatizanții săi republicani s-au arătat nemulțumiți de modul în care gestionează costul vieții pe fondul războiului nepopular din Iran, conform unui nou sondaj citat de Reuters. Sondajul desf
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți, la New York, acordul privind teritoriul arctic
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți acordul privind teritoriul arctic, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat luni seara cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP. 'Ceremonia de semnare va avea loc în clădirea Națiunilor Unite, la ora locală 10:30 (14:30 GMT)',
Macron vrea să discute 'sincer' cu Trump despre #Ucraina, în timpul întâlnirii de luni de la New York
Președintele francez Emmanuel Macron, care urmează să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump luni la New York, vrea să discute 'sincer' cu liderul de la Casa Albă pentru a încerca 'să-l îndrume către deciziile corecte' în ceea ce privește Ucraina, potrivit unei surse apropiate președintelui francez, relatează AFP.
Preșdintele Yemenului i-a cerut ajutorul lui Trump în lupta împotriva rebelilor houthi
Rashad al-Alimi, liderul Consiliului Prezidențial Yemenit, susținut de Arabia Saudită, a cerut sprijinul Statelor Unite în lupta împotriva rebelilor houthi pro-iranieni, în timpul unei convorbiri telefonice duminică cu președintele Donald Trump, a declarat pentru AFP o sursa apropiată liderului yemenit. Donald Trump și-a exprimat solidaritate
Alegeri în Germania: Lidera stângii radicale, care încearcă să conducă Berlinul, spune că orașul a votat pentru schimbare
Lidera stângii radicale ce aspiră la funcția de primar al Berlinului a promis luni că va aborda problema chiriilor inaccesibile din capitala Germaniei, însă s-a confruntat imediat cu presiuni de a lua măsuri în urma acuzațiilor de antisemitism apărute la adresa anumitor filiale ale partidului său, relatează Reuters. Elif Eralp a condus partid
SUA: Televiziunile părăsesc grupul ce transmite activitatea lui Trump, după interdicția unor mass-media la Casa Albă
Patru posturi de televiziune americane ce fac parte dintr-un grup constituit la Casa Albă pentru a transmite zilnic imagini din activitatea președintelui Donald Trump, respectiv CBS, ABC, NBC și Fox News, au anunțat luni că se retrag din acest dispozitiv, în semn de solidaritate cu CNN, al cincilea post ce face parte din acest grup și care a primit interdicție
Zelenski urmează să se întâlnească marți cu Trump la New York, în marja Adunării Generale a ONU
Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească marți cu omologul său american Donald Trump, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a declarat luni pentru AFP o sursă familiarizată cu situația. întâlnirea este programată pentru 'marți după-amiază', a declarat sursa sub rezerva anonimatului, în
Premierul slovac stârnește controverse după ce a spus că nu va trimite trupe într-un război între NATO și Rusia
Premierul slovac Robert Fico a stârnit controverse după ce a afirmat că nu va trimite în niciun caz trupe în eventualitatea unui conflict armat direct între NATO și Rusia, nici dacă vreun membru al Alianței ar fi atacat și s-ar invoca articolul 5 al tratatului NATO, și a acuzat o retorică războinică în creștere în Europa care ar urmări să









