Curățarea dărâmăturilor în zone ale Fâșiei Gaza sub control militar israelian 'nu trebuie să devină un mijloc de a șterge urmele' crimelor, a declarat luni Francesca Albanese, raportoare a ONU pentru teritoriile palestiniene, relatează AFP.
'Ridicarea, zdrobirea și mutarea dărâmăturilor în Gaza nu trebuie să distrugă elemente de probe ale unor crime internaționale, nici să împiedice recuperarea și identificarea rămășițelor umane', a declarat într-un comunicat Francesca Albanese, raportoare specială a ONU privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate.
Francesca Albanese, numită de Consiliul drepturilor omului dar care nu vorbește în numele ONU, a subliniat că 'dărâmăturile din Gaza conțin rămășițe umane și elemente materiale importante pentru a ancheta asupra unor crime internaționale prezumate'.
Războiul purtat de Israel în Gaza s-a soldat cu peste 73.000 de morți și 174.000 de răniți de partea palestiniană din octombrie 2023, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, plasat sub autoritatea Hamas, ale cărui cifre sunt considerate fiabile de ONU.
Războiul a fost declanșat după atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului de la 7 octombrie, care s-a soldat cu 1.221 de morți, în majoritate civili, potrivit unui bilanț întocmit de AFP.
Într-un raport publicat în aprilie, Banca Mondială, Uniunea Europeană și ONU au estimat că în Gaza se află 68 de milioane de tone de dărâmături provenite din clădirile distruse sau avariate.
Francesca Albanese, care citează autoritățile palestiniene, afirmă că peste 10.000 de persoane ar fi încă îngropate sub dărâmături, în timp ce 'aproape 70% din Gaza este supusă unor restricții de acces și unor grade diferite de control militar israelian'.
În ianuarie 2024, Curtea Internaționale de Justiție a ordonat Israelului să ia măsuri pentru a împiedica distrugerea și a asigura conservarea elementelor de probă legate de acuzațiile de încălcare a Convenției privind genocidul, reamintește Francesca Albanese.
Ea a afirmă că a primit în august 'informații credibile' provenind din mai multe surse care fac referire la o operațiune care implică 'ridicarea, zdrobirea și transportul deliberate la scară mare a dărâmăturilor'.
'Într-o Gaza devastată, dărâmăturile (...) fac parte din scena crimei, dintr-un cimitir, și reprezintă urma materială a ceea ce s-a petrecut în timpul unei campanii de bombardamente brutale și lipsite de sens care a durat doi ani', a explicat raportoarea, care face obiectul unor sancțiuni americane în legătură cu criticile sale privind tratamentul rezervat palestinienilor de către Israel.
Ea recomandă ca înainte de a muta sau distruge aceste dărâmături 'să aibă loc recuperarea și identificarea în demnitate a rămășițelor umane, documentarea sistematică a siturilor și materialelor și prezervarea elementelor de probă'.
'Actorii statali și companiile implicate în ridicarea lor trebuie să știe că distrugerea de elemente de probă ale unor crime internaționale poate atrage răspunderea lor penală', a avertizat ea.
Contactate de AFP, autoritățile israeliene nu au reacționat imediat la o solicitare de a comenta aceste informații.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Adrian Dãdârlat)
Curățarea dărâmăturilor în Fâșia Gaza: Raportoarea ONU se teme că ar putea fi distruse probe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele israelian Isaac Herzog grațiază un fost soldat care a ucis un palestinian rănit
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a grațiat un fost soldat israelian condamnat pentru omor prin imprudență în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecțiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituții de presă din Israel, conform AFP. într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat soli
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
Coreea de Nord a lansat o a doua rachetă la câteva ore distanță în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcția Mării Japoniei, la doar câteva ore după lansarea unui alt proiectil, a relatat agenția de știri Yonhap, citând armata sud-coreeană, relatează AFP și Reuters. La doar trei ore după lansarea unei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre Ma
Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condițiile Teheranului, a informat duminică agenția de știri iraniană Irna, preluată de dpa. Dacă ac
Cuba restabilește parțial alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală
Cuba a restabilit parțial sâmbătă alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală, a șaptea de la începutul anului, în contextul unei grave crize energetice pe insula comunistă sub presiunea Statelor Unite, relatează duminică AFP. Autoritățile au avertizat însă că întreruperile de curent persistă din cauza unu
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în largul coastei sale de est
Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică în direcția mării, în largul coastei sale de est, a anunțat Ministerul japonez al Apărării, relatează Reuters și AFP. Ministerul sud-coreean al Apărării a anunțat la rândul său că Phenianul a lansat un proiectil neidentificat. Postul public de televiziune japonez NHK a preciz
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în vizită în Statele Unite, în perioada 20-24 septembrie
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va efectua, în perioada 20-24 septembrie 2026, o vizită în Statele Unite ale Americii, cu întrevederi la New York, Boston și Washington, informează duminică un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Alegeri regionale în Germania, un nou test pentru cancelarul Friedrich Merz
Aproape patru milioane de alegători germani se prezintă duminică la urne pentru două alegeri regionale - în Berlin şi landul Mecklenburg - Pomerania Occidentală, unde avansul extremei drepte şi al stângii radicale ar putea provoca noi tulburări la Berlin şi l-ar putea afecta pe cancelarul Friedrich Merz, deja foarte slăbit pe scena politică, relatează AFP.









