Departamentul Justiției din SUA a amenințat statele care nu raportează imigranții ilegali că ar putea pierde miliarde de dolari din fondurile de asistență socială, arată o opinie juridică consemnată miercuri de Reuters.
Oficiul juridic al Departamentului afirmă că statele care primesc finanțare din două fonduri vitale de asistență socială trebuie să îi raporteze Departamentului de Securitate Internă (DHS) pe toți cei aflați ilegal în Statele Unite despre care au informații toate autoritățile statale.
Reuters apreciază că este vorba de o schimbare majoră care crește presiunea asupra statelor. Anterior, erau vizate de obligație doar autoritățile de stat care administrează fondurile respective, însă erau exceptate alte instituții, inclusiv universitățile și departamentele pentru autovehicule, care eliberează permisele de conducere.
Opinia juridică semnată de Joshua Craddock, adjunct al procurorului general, consemnează că 'nerespectarea obligației poate avea consecințe grave, inclusiv pierderea finanțării pentru programe'.
Din ianuarie 2025, când și-a început al doilea mandat la Casa Albă, președintele Donald Trump a reprimat pe scară largă imigrația în SUA - atât legală, cât și ilegală. Agenții serviciului de imigrare au fost desfășurați în orașe de pe întreg teritoriul țării și colaborează tot mai strâns cu autoritățile de stat și locale, precum și cu companii externe, pentru depistarea imigranților care nu respectă legea.
Guvernul de la Washington a încercat de mai multe ori să penalizeze statele care au căutat să își limiteze cooperarea cu organele federale.
Măsura la care se referă Craddock ar putea fi contestată în instanțe de statele cu administrație democrată, care au intentat deja procese Departamentului de Securitate Internă pentru a împiedica această instituție să acceseze datele personale ale celor care beneficiază de fonduri în cadrul unuia din programele vizate, Asistența Temporară pentru Familiile Nevoiașe (TANF). Unele instanțe au limitat eforturile administrației Trump care necesită comunicarea de informații despre migranți către DHS, deși în unele cazuri judecătorii au permis autorităților pentru imigrație să primească unele date, cum ar fi cele din programul de asigurări de sănătate Medicaid.
Toate cele 50 de state americane, precum și Districtul Columbia unde este situată capitala Washington și multe teritorii ale SUA beneficiază de fonduri din cele două programe, care includ Venitul Suplimentar de Securitate (SSI).
Reuters a contactat opt avocați generali ai unor state, care nu au răspuns imediat solicitării de a comenta modul în care ar putea reacționa.
Alocațiile federale pentru TANF sunt de peste 16,5 miliarde de dolari anual, iar cele pentru SSI depășesc suma de 60 de miliarde. Imigranții ilegali nu sunt eligibili pentru niciunul din programe.
Conform opiniei Departamentului Justiției - care nu este lege, dar este obligatoriu pentru agențiile federale - reglementarea precedentă emisă în 1998 a redus în mod greșit aplicabilitatea Legii răspunderii personale și a reconcilierii privind oportunitățile de muncă, folosind termenul 'Stat' cu pentru a desemna o anumită agenție de stat, nu pe toate.
Statele ar putea avea informații despre milioane de imigranți fără statut legal de pe teritoriile lor; cel puțin 19 state și Districtul Columbia le permit imigranților ilegali să obțină permise de conducere, iar multe universități de stat acceptă studenți aflați într-o astfel de situație. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Departamentul Justiției din SUA amenință cu sistarea fondurilor federale statele care nu raportează imigranții ilegali

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump plănuiește un post militar în Arcul său de Triumf din Washington
Monumentalul Arc de Triumf pe care Donald Trump dorește să-l construiască pe un sit istoric din Washington va servi și ca bază militară pentru drone și lunetiști, a anunțat duminică președintele SUA, relatează AFP și Reuters. 'Am fost de acord să transformăm magnificul Arc de Triumf (...) într-un complex militar/arc de triumf de primă clasă', a t
Meloni anunță că Italia va interzice vălul în școli și va limita numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregătește să interzică acoperirea feței în școli și să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-și orientarea de dreapta în cadrul unui eveniment pentru tineret organizat de partidul său, relatează dpa. Italia se numără printre țările europene cele mai expuse la sosiri
Președintele israelian Isaac Herzog grațiază un fost soldat care a ucis un palestinian rănit
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a grațiat un fost soldat israelian condamnat pentru omor prin imprudență în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecțiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituții de presă din Israel, conform AFP. într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat soli
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
Cel puțin patru persoane, între care copii, au fost ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev, au anunțat duminică autoritățile ucrainene, relatează AFP. 'Un copil rănit într-un atac inamic în districtul Vîșhorod a murit în spital. Numărul persoanelor ucise în regiunea Kiev a crescut la patru
Coreea de Nord a lansat o a doua rachetă la câteva ore distanță în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcția Mării Japoniei, la doar câteva ore după lansarea unui alt proiectil, a relatat agenția de știri Yonhap, citând armata sud-coreeană, relatează AFP și Reuters. La doar trei ore după lansarea unei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre Ma
Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condițiile Teheranului, a informat duminică agenția de știri iraniană Irna, preluată de dpa. Dacă ac
Cuba restabilește parțial alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală
Cuba a restabilit parțial sâmbătă alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală, a șaptea de la începutul anului, în contextul unei grave crize energetice pe insula comunistă sub presiunea Statelor Unite, relatează duminică AFP. Autoritățile au avertizat însă că întreruperile de curent persistă din cauza unu
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în largul coastei sale de est
Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică în direcția mării, în largul coastei sale de est, a anunțat Ministerul japonez al Apărării, relatează Reuters și AFP. Ministerul sud-coreean al Apărării a anunțat la rândul său că Phenianul a lansat un proiectil neidentificat. Postul public de televiziune japonez NHK a preciz









