Guvernul Trump negociază cu Venezuela o posibilă preluare de participații de către Statele Unite în mai multe zăcăminte petroliere din țară, în schimbul unor investiții ale companiilor americane în extracția de aur negru, relatează joi site-ul de știri Axios, scrie AFP.
Contactat de AFP, guvernul american nu a oferit un răspuns imediat.
Zăcămintele în cauză adăpostesc 90 de miliarde de barili de rezerve dovedite, potrivit publicației online, un zăcământ considerabil.
Discuții sunt în curs de desfășurare între secretarul de stat american, Marco Rubio, și președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez.
De la venirea sa la putere, după capturarea lui Nicolas Maduro de către forțele militare americane în ianuarie, lidera a căutat să deschidă Venezuela către investițiile străine, în special în sectorul energetic.
La mijlocul lunii august, compania petrolieră de stat PDVSA a anunțat că a încheiat acorduri cu specialistul în foraj SLB (fostul Schlumberger) și cu compania petrolieră Hunt Oil, pentru a explora noi zăcăminte în estul țării.
La rândul său, guvernul Trump încurajează companiile americane să se implice, însă acestea se arată prudente în fața perspectivei unor investiții foarte masive pentru reabilitarea unor infrastructuri precare, dar și din cauza amintirii exproprierilor efectuate în trecut de guvernul venezuelean.
Singura companie petrolieră americană încă prezentă în Venezuela înainte de venirea lui Delcy Rodriguez la președinție, Chevron, a indicat în iulie că și-a crescut producția zilnică la 280.000 de barili de țiței și preconizează să o mărească cu 50% până la sfârșitul anului 2028.
Guvernul Trump vede această posibilă preluare de participații ca pe un mijloc de a crește producția mondială și de a reduce dependența pieței de barilii proveniți din Strâmtoarea Ormuz, blocată în continuare în mare parte de Iran.
Potrivit Axios, deoarece preluarea de participații se face fără o contravaloare directă, administrația americană prezintă această operațiune ca pe o modalitate de a crește veniturile petroliere ale Venezuelei și de a îmbunătăți economia țării. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Statele Unite și Venezuela discută despre o participare americană în mai multe câmpuri petroliere (presă)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizar
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
UE și NATO salută acordul privind Groelanda









