După acordul încheiat în SUA care vizează reducerea impactului Instagram sau al Facebook asupra adolescenților, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP.
'Așteptăm o gestiune adecvată a timpului petrecut în fața ecranelor, un control parental adecvat asupra acestor platforme (...) Ține acum de companie să propună aceste angajamente în cadrul Uniunii Europene pentru a ne proteja și copiii noștri aici', a declarat în fața presei Thomas Regnier, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.
Meta a acceptat miercuri să plătească până la 17 miliarde de dolari și să aplice o serie de măsuri specifice pentru adolescenții din 51 de state americane, încheind un acord în acest sens cu procurorii lor generali.
În Uniunea Europeană, gigantul american al tehnologiei face de asemenea obiectul unor anchete ale Comisiei Europene din motive similare.
Pe 10 iulie, executivul european a somat Meta să modifice interfețele Facebook și Instagram considerate prea creatoare de dependență, riscând în caz contrar o amendă dură.
Bruxellesul îi reproșează grupului lui Mark Zuckerberg că nu a evaluat corect și limitat riscurile ca utilizatorii celor două platforme să dezvolte dependențe, în special minorii și adulții vulnerabili, din cauza funcțiilor care vizează reținerea lor cât mai mult timp posibil.
'Mingea este în terenul Meta' și 'grupul știe ce așteptăm de la el', a reamintit joi Thomas Regnier. 'Am avut discuții cu Meta după ce acest acord a fost anunțat de cealaltă parte a Atlanticului', a precizat el.
'Este un dialog continuu pe care îl purtăm pentru a le oferi copiilor noștri, aici în Uniunea Europeană, o protecție cel puțin la fel de bună', a reamintit acest purtător de cuvânt.
Bruxellesul nu este mulțumit de controlul parental integrat în aplicațiile Facebook și Instagram, care ar fi prea complicat de gestionat, nici de reglajele pentru a limita timpul de ecran al adolescenților.
Meta a contestat concluziile preliminare ale Bruxellesului, angajându-se totuși să lucreze cu Comisia Europeană în scopul 'de a oferi un mediu online sigur și pozitiv'.
Comisia Europeană a emis aceste dispoziții preliminare în cadrul unei anchete lansate în mai 2024 împotriva grupului lui Mark Zuckerberg, suspectat că nu face suficient pentru a-i proteja pe minori în mediul online. Procedura este derulată în baza regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), în baza căruia Bruxellesul a adresat la începutul anului o cerere similară TikTok.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)
După acordul încheiat în SUA, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', afirmă un purtător de cuvânt al UE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









