Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit luni omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, 'Ordinul Republicii', cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european și în semn de recunoștință a poporului Republicii Moldova față de curajul poporului ucrainean, informează Moldpres.
'De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj', a declarat Maia Sandu.
Distincția i-a fost conferită șefului statului ucrainean în contextul evenimentelor dedicate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Președinta Maia Sandu se află luni la Kiev pentru a fi alături de poporul ucrainean, împreună cu alți lideri europeni, potrivit sursei citate.
În cadrul vizitei, șefa statului va participa și la reuniunea Coaliției de Voință, un grup de state care și-au unit eforturile în sprijinul Ucrainei.
La rândul său, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că Republica Moldova este și va rămâne un vecin de încredere și un partener ferm al Ucrainei. 'Ne leagă o prietenie sinceră, dar și un obiectiv comun: pacea pe continent, suveranitatea și independența statelor noastre și un viitor bun pentru cetățenii noștri', a declarat Tofan într-un mesaj transmis cu ocazia marcării Zilei Independenței Ucrainei.
'Ucraina sărbătorește astăzi 35 de ani de independență. Cu această ocazie, vreau să transmit poporului ucrainean un mesaj de profund de respect și solidaritate. Am trăit și am lucrat mai bine de zece ani la Kiev. Acolo am cunoscut îndeaproape puterea, generozitatea și demnitatea ucrainenilor - prin antreprenorii alături de care am construit, prin studenții cărora le-am predat și prin mulți prieteni care astăzi își apără țara', a afirmat Vasile Tofan. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
De Ziua Independenței Ucrainei, Maia Sandu i-a conferit președintelui Volodimir Zelenski 'Ordinul Republicii'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









