Președintele rus Vladimir Putin a susținut duminică într-un interviu că situația de pe piața combustibililor este sub control și că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluționare, transmite agenția EFE.
'Ne-am întâlnit alaltăieri cu premierul (Mikhail Mishustin) pentru a discuta această chestiune. Deși nu au fost rezolvate toate problemele, se lucrează la ele. Premierul monitorizează situația. A fost creată o comisie specială', a spus Putin în acest interviu, acordat televiziunii publice ruse.
Totuși, el a admis că situația de pe piața combustibililor le provoacă inconveniente cetățenilor ruși. 'Da, evident că există unele inconveniente pentru oameni, dar guvernul, desigur, trebuie să țină situația sub control', a indicat președintele rus.
Guvernul de la Moscova a recunoscut la rândul său săptămâna aceasta că Rusia se confruntă cu ceea ce a descris drept 'a doua fază' a crizei aprovizionării cu combustibili din cauza intensificării atacurilor ucrainene asupra infrastructurii de rafinare a petrolului.
Conform unor relatări de miercuri, cel puțin două lanțuri de benzinării au raționalizat din nou vânzarea de combustibili la Moscova, în timp ce ministrul rus al energiei, Serghei Țiviliov, a recunoscut că s-au format din nou cozi la benzinării.
Pe lângă măsura de a raționaliza combustibilul, guvernul rus a autorizat vânzarea de benzină Euro-2, cu standarde de calitate sub cele obișnuite, în încercarea de a atenua criza de aprovizionare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 25 iunie o campanie de atacuri cu drone în profunzimea Rusiei, care vizează cu precădere centre logistice și rafinării rusești.
Putin a recunoscut miercuri că aceste lovituri provoacă pagube, dar le-a minimalizat susținând că nu sunt grave și că nu au consecințe majore asupra economiei ruse.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Rusia: Putin susține că situația aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









