Două instalații industriale au fost lovite de resturi de drone, printre care un depozit deținut de Ozon, retailer rusesc din domeniul electronic, a declarat guvernatorul regiunii ruse Orenburg, Ievgheni Solnțev, citat de Reuters.
Autoritățile locale au raportat anterior doborârea mai multor drone ucrainene într-o zonă economică specială unde se află mai multe companii, inclusiv facilitățile Ozon, potrivit EFE. Guvernatorul a indicat că forțele ruse au interceptat șase drone în regiune, adăugând că nimeni nu a fost rănit. El nu a dat numele celei de-a doua facilități avariate.
Conform versiunii oficiale, fragmente de drone au căzut pe terenul gigantului de comerț electronic, provocând un incendiu care a fost stins fără a se înregistra victime.
Ozon, cel de-al doilea mare retailer online din Rusia, a declarat într-un comunicat publicat pe Telegram că a evacuat peste 300 de persoane și că activitatea din centrul său logistic din regiunea Orenburg a fost suspendată.
Reprezentanții companiei au precizat că 'rutele logistice către și dinspre depozitul avariat au fost anulate și vor fi redistribuite către alte unități'. 'Activitatea depozitului a fost suspendată. Rețeaua logistică continuă să funcționeze normal, asigurând procesarea neîntreruptă a comenzilor', a indicat Ozon într-un comunicat, citat de EFE.
Drone ucrainene au lovit sâmbătă un centru logistic Ozon din regiunea rusă Samara, vizând pentru prima oară această companie. Lovitura intervine după câteva săptămâni de atacuri cu drone îndreptate împotriva principalului său rival, Wildberries, pe care Ucraina le-a prezentat ca făcând parte dintr-o campanie mai amplă împotriva infrastructurii economice care susține războiul Moscovei în Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a doborât 328 de drone ucrainene în cursul nopții de sâmbătă spre duminică deasupra teritoriului rus.
Autoritățile ruse au promis săptămâna aceasta că vor ajuta Wildberries să-și refacă instalațiile distruse de atacurile inamice, având în vedere pagubele de miliarde de ruble suferite de companie.
Cu o zi în urmă, președintele rus Vladimir Putin a mai afirmat că Kievul a deschis o 'cutie a Pandorei' prin atacurile sale asupra obiectivelor economice rusești și a promis că va riposta la acestea. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone (guvernatorul)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









