Cinci foști ofițeri de investigații au fost găsiți vinovați joi, de Judecătoria Chișinău, pentru încălcarea inviolabilității vieții personale și violarea dreptului la secretul corespondenței, după ce ar fi dispus și efectuat măsuri speciale de investigație în privința unor activiști civici, jurnaliști, membri ai unor partide politice și reprezentanți ai societății civile, informează vineri Moldpres.
Cei cinci - un fost șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, și patru foști subalterni ai săi - au fost însă eliberați de pedeapsă penală, după ce termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere a expirat, transmite Deschide.md.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în perioada 2017-2018, fostul șef al Direcției nr. 5 ar fi organizat prezentarea unor date care conțineau informații neveridice despre pretinse evenimente de dezordini în masă și despre persoane care ar fi urmat să participe la acestea. Datele includeau, între altele, nume, date de contact și numere de telefon.
Ulterior, la indicația și sub controlul direct al acestuia, ceilalți ofițeri ar fi prezentat procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale rapoarte în trei cauze penale. Conform procurorilor, rapoartele au fost întocmite fără îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale privind necesitatea și proporționalitatea măsurilor speciale de investigații.
În baza acestor rapoarte a fost solicitată inițierea și, ulterior, prelungirea unor măsuri precum interceptarea și înregistrarea comunicărilor, urmărirea vizuală, colectarea informațiilor de la furnizorii de servicii de comunicații electronice și documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice.
Rapoartele au ajuns ulterior la judecătorii de instrucție, care au autorizat măsurile speciale de investigație.
Procuratura Anticorupție consideră că evenimentele de protest invocate drept motiv pentru inițierea urmăririi penale fie nu au avut loc, fie au fost autorizate legal, fie nu au fost însoțite de acte de violență. De asemenea, legătura dintre autorii unor comentarii online și persoanele supuse ulterior măsurilor speciale de investigații nu ar fi fost demonstrată prin probe.
În cadrul procesului, instanța a admis parțial acțiunile civile depuse de părțile vătămate. Cei cinci inculpați urmează să achite în solidar despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin infracțiune celor 14 persoane care au susținut acțiunea civilă. Fiecare dintre acestea va primi între 35.000 și 40.000 de lei moldovenești (între 1.700 și 2.000 de euro - n.r.), suma totală stabilită de instanță fiind de 495.000 de lei.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Republica Moldova: Foști ofițeri de investigații, găsiți vinovați de interceptări ilegale ale unor activiști, jurnaliști și politicieni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









