Preşedinta Curţii Penale Internaţionale (CPI), Tomoko Akane din Japonia, a avertizat vineri cu privire la "dispariţia statului de drept internaţional" după ce a fost vizată de sancţiuni din partea SUA, relatează AFP.
'Anticipasem, într-o oarecare măsură, sancțiunile care mi-au fost impuse de data aceasta, așa că nu sunt surprinsă', a precizat Akane într-un comunicat publicat pe X de editorul său, Bungei Shunju.
'Important este ca acest lucru să nu marcheze începutul dispariției ordinii juridice internaționale', a adăugat ea.
Aceste sancțiuni îl vizează și pe substitutul de procuror al CPI, magistratul senegalez Abdoulaye Seye. Ele interzic judecătorilor în special să intre în țară și blochează orice tranzacții imobiliare sau financiare cu aceștia în cea mai mare economie a lumii.
Încă de miercuri, ONU, Uniunea Europeană și Japonia și-au exprimat sprijinul pentru președinta CPI.
'Noile sancțiuni inacceptabile impuse de Statele Unite împotriva președintei Curții Penale Internaționale și a unui membru al parchetului trebuie ridicate', a transmis Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR).
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-au afirmat, de asemenea, sprijinul 'puternic' pentru Tomoko Akane, 'care trebuie să poată acționa cu deplină independență și fără presiuni externe'.
Tokyo, principalul contribuitor financiar al CPI și un aliat apropiat al Statelor Unite, a deplâns aceste măsuri 'foarte regretabile', într-o declarație a Ministerului Afacerilor Externe.
'Japonia a sprijinit în mod constant CPI (...) în eforturile sale de a urmări penal și pedepsi cele mai grave crime care preocupă comunitatea internațională și de a susține statul de drept', reamintește documentul.
Franța, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, a condamnat 'toate formele de amenințări și măsuri coercitive împotriva Curții, a personalului acesteia și a organizațiilor societății civile care o susțin', afirmând angajamentul său 'față de principiul independenței judiciare'.
În ceea ce îl privește, secretarul de stat american Marco Rubio a justificat sancțiunile într-o declarație, referindu-se la 'aceste persoane care au participat direct la eforturile CPI de a investiga, aresta, reține sau urmări penal oficiali al căror guvern nu a acceptat jurisdicția CPI'.
Statele Unite nu sunt semnatare ale tratatului internațional care a înființat CPI, cu sediul la Haga, în Olanda.
Aceste sancțiuni sunt în mare parte un răspuns la investigațiile CPI împotriva Israelului, un aliat al SUA. Curtea a emis în special mandate de arestare în 2024 împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din cauza războiului din Gaza.
După anunțarea sancțiunilor SUA, Netanyahu l-a felicitat pe Marco Rubio pe rețelele de socializare pentru că 'a condus eforturile hotărâte ale administrației Trump împotriva abuzurilor ilegitime ale CPI și pentru că a clarificat faptul că oficialii corupți care conduc CPI vor trebui să suporte consecințele'.
Luna trecută, Washingtonul a lansat o ofensivă diplomatică majoră împotriva CPI, acuzând-o că amenință Statele Unite, și face presiuni asupra partenerilor săi pentru a se retrage din aceasta.
Fondată în 1998 și operațională din 2002, CPI, o curte penală internațională permanentă, este responsabilă de judecarea persoanelor acuzate de genocid, crime împotriva umanității, crime de agresiune și crime de război.
Instituția se confruntă în prezent cu o criză gravă, vizată de Statele Unite, care sunt semnatare ale Statutului de la Roma ce a instituit CPI, dar nu l-au ratificat niciodată.
Nici Israel, nici Rusia nu sunt membre. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Șefa CPI avertizează asupra 'dispariției statului de drept internațional' după sancțiunile SUA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









