Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste 30 au fost rănite în cursul nopții de miercuri spre joi la Kiev în timpul bombardamentelor rusești, care au provocat daune clădirilor și au întrerupt alimentarea cu energie electrică în unele zone ale capitalei, au indicat joi dimineață autoritățile locale, relatează Reuters.
Un incendiu a izbucnit la etajele superioare ale unui bloc rezidențial cu nouă etaje în cartierul Solomianski din Kiev, unde șapte persoane și-au pierdut viața, a declarat primarul Vitali Kliciko, cerând ca ziua de vineri să fie decretată zi de doliu.
Alte două cartiere au suferit de asemenea pagube, a declarat Kliciko pe aplicația de mesagerie Telegram, precizând că au fost lovite între altele depozite, o școală și un spital de copii.
Compania de energie electrică DTEK a declarat că a restabilit electricitatea la peste jumătate din cele aproximativ 90.000 de locuințe rămase fără curent electric în capitală în urma atacului.
Ministerul Apărării rus a declarat că Moscova a vizat Kievul și regiunea sa cu atacuri aeriene și drone, lovind instalații care produc componente de drone, un depozit militar și un centru logistic, precum și alte ținte.
'Noaptea trecută, Forțele Armate Ruse au lansat un atac masiv cu arme de înaltă precizie desfășurate de pe poziții terestre, aeriene și maritime, precum și cu drone cu rază lungă de acțiune, împotriva instalațiilor complexului militar-industrial, a unui centru logistic și a depozitelor din orașul Kiev și regiunea Kiev', a anunțat ministerul rus pe Telegram, citat de EFE.
Mai exact, Ministerul Apărării a indicat că rachetele rusești au lovit instalații aparținând companiei Fire Point, 'care producea componente pentru drone de atac cu rază lungă și medie de acțiune și asambla și depozita motoare de propulsie pentru rachetele de croazieră Flamingo'.
De asemenea, forțele ruse au atacat depozite aparținând Ukrspetssystems, o companie specializată în fabricarea de piese și componente pentru drone cu rază lungă și medie de acțiune, inclusiv drone cu aripi fixe, precum și 'o fabrică de asamblare a industriei aeronautice ucrainene'.
Totodată, forțele ruse au atacat instalații aparținând companiei de aeronave de stat Antonov, specializată în producția dronelor cu rază lungă de acțiune An-196 Liuti, precum și alte tipuri de aeronave cu pilot.
Printre țintele lovite în capitala Ucrainei, Ministerul Apărării rus a susținut, de asemenea, că a distrus un depozit de muniții care conținea 'bombe aeriene termobarice M-900, mine antitanc și muniție pentru drone de tip Baba Iaga'.
În regiunea Kiev, forțele ruse au atacat centrul logistic Martusovka, aparținând Grupului Zamler, care depozita și distribuia bunuri cu dublă utilizare, inclusiv materiale pentru producția de drone cu rază lungă și medie de acțiune, sisteme robotice și sisteme de război electronic.
În Brovari, un oraș atacat periodic de forțele ruse, acestea au lovit un depozit care conținea peste 8.000 de metri cubi de combustibil și lubrifianți destinați armatei ucrainene.
În fine, Ministerul Apărării a declarat că a atacat și depozite care conțineau materiale de război în porturile Cernomorsk și Iuzni, în regiunea de sud a Odesei, pe malul Mării Negre.
Un martor a declarat pentru Reuters că a auzit peste zece explozii. În regiunea din jurul capitalei ucrainene, o persoană a fost ucisă, a declarat un oficial pe Telegram.
Serviciul de urgență ucrainean a publicat o înregistrare video cu militari care încercau să stingă un incendiu într-o clădire și care ajutau oamenii să iasă din clădirile distruse în timpul nopții la Kiev.
Rusia a atacat, de asemenea, infrastructura de gaze din regiunea Cernigău din nordul Ucrainei, precum și un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski.
'A fost un atac masiv pe care rușii îl pregăteau de mult timp, combinând diferite tipuri de rachete balistice, rachete de croazieră și drone, cu scopul de a provoca cât mai multe daune infrastructurii civile', a declarat Zelenski pe X.
Zelenski a mai afirmat că Moscova investește în rachete balistice, escaladează tensiunile împotriva Ucrainei și a cerut un răspuns internațional.
'Din păcate, în timp ce Moscova investește în rachete balistice și escaladează tensiunile, lumea nu răspunde întotdeauna în mod adecvat la astfel de atacuri', a declarat președintele ucrainean pe Telegram, deplângând lipsa capacităților antirachetă.
Forțele aeriene ale Ucrainei au declarat joi că Rusia a lansat zeci de rachete balistice, de croazieră și hipersonice, precum și 168 de drone în atacul său nocturn asupra țării.
Forțele aeriene au precizat că unitățile de apărare aeriană au doborât 145 de drone și majoritatea rachetelor de croazieră, dar niciuna dintre rachetele care zburau pe traiectorie balistică.
Regiunea Kiev a fost principala țintă a atacului, au declarat forțele aeriene în aplicația de mesagerie Telegram.
Centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, a trecut la generatoare diesel de urgență după ce deteriorarea unei linii de înaltă tensiune a cauzat întreruperea alimentării externe a instalației, a anunțat joi conducerea centralei.
'Personalul centralei monitorizează parametrii de funcționare a echipamentului. Se iau toate măsurile necesare pentru menținerea stării de siguranță a unităților de alimentare', a declarat conducerea desemnată de Moscova, adăugând ca nivelurile de radiații sunt normale.
Centrala, cea mai mare din Europa, cu șase reactoare, nu produce electricitate, dar are nevoie de energie furnizată de două surse externe pentru a menține combustibilul nuclear răcit.
Rusia a preluat controlul centralei în primele săptămâni ale războiului început în 2022, și atât Moscova, cât și Kievul s-au acuzat cu regularitate de acțiuni militare care compromit siguranța nucleară. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editori online: Andreea Preda, editor online: Adrian Dădârlat)
UPDATE #Ucraina: Cel puţin 12 morţi la Kiev în urma bombardamentelor ruseşti

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizar
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
UE și NATO salută acordul privind Groelanda









