Proeuropeanul Andras Baka, în vârstă de 73 de ani, și-a preluat miercuri mandatul de președinte al Ungariei, în cadrul ofensivei noului guvern al conservatorului Peter Magyar de a înlătura din funcțiile guvernamentale personalități loiale fostului prim-ministru ultranaționalist Viktor Orban, informează EFE.
Baka, fost președinte al Curții Supreme a Ungariei și fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a fost ales președinte pe 11 august de către parlament, cu sprijinul majorității absolute a partidului conservator și proeuropean Tisza, condus de Magyar, și îi succede lui Tamas Sulyok, care a fost destituit în iulie.
Odată cu alegerea lui Baka, guvernul lui Magyar și-a îndeplinit parțial promisiunea din campanie de a-i înlocui pe înalții oficiali având legătură cu Orban, pe care noul prim-ministru i-a descris drept 'marionete ale regimului', inclusiv pe fostul șef de stat, Sulyok.
Magyar l-a felicitat miercuri pe Baka pentru preluarea mandatului de președinte, funcție în mare parte ceremonială în Ungaria, dar care dispune de anumite puteri, cum ar fi returnarea proiectelor de lege în parlament sau solicitarea intervenției Curții Constituționale, ceea ce poate complica activitatea puterii executive.
'Îi urez președintelui mult succes în activitatea sa, sănătate bună și cât mai multă umanitate!', a postat Magyar pe Facebook, citat de MTI.
Majoritatea parlamentară a partidului Tisza a pus capăt mandatului lui Sulyok printr-o reformă constituțională, decizie pe care Amnesty International (AI) a considerat-o necesară, deși a criticat procedura utilizată, acuzând faptul că destituirea a avut loc fără garanțiile juridice cuvenite.
Baka preia funcția pentru un mandat de cinci ani, succedându-i șefei interimare a statului, actuala președintă a parlamentului, Ignes Forsthoffer.
Transferul puterii la președinție nu este însoțit de o ceremonie sau de un discurs al noului șef de stat și este de obicei o simplă formalitate.
Însă, în discursul său adresat parlamentului după ce a fost ales pe 11 august, Baka a afirmat că Ungaria 'are nevoie de dreptate' după 16 ani de guvernare Orban, dar a subliniat că 'țara nu poate fi construită pe temelia răzbunării'.
Noul președinte, considerat unul dintre cei mai importanți experți ai Ungariei în dreptul european și libertățile fundamentale, a apărat clar valorile comunitare, afirmând că 'locul Ungariei este în Europa, ca o consecință naturală a culturii și valorilor sale'.
Alegerea lui Baka a căpătat o semnificație simbolică specială, deoarece juristul a fost demis în 2011 din funcția de președinție a Curții Supreme, funcție pe care o deținea din 2009, de către guvernul Orban, după ce a criticat deschis reformele care au limitat independența sistemului judiciar.
În 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că destituirea sa a fost contrară legislației UE și a încălcat libertatea de exprimare.
Baka a fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg din 1991 până în 2008.
Se așteaptă ca Baka să dețină funcția până la elaborarea unei noi Constituții, promisă de Magyar ca parte a reformelor sale, care ar putea afecta și atribuțiile președintelui republicii. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Proeuropeanul Andras Baka și-a preluat mandatul de președinte al Ungariei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









