Taiwanul este hotărât să își consolideze apărarea ca o investiție în pace, a declarat luni președintele Lai Ching-te, confirmând că cheltuielile alocate apărării propuse pentru anul viitor vor crește cu 16% și vor depăși 1.000 de miliarde de dolari taiwanezi (31,40 miliarde de dolari) pentru prima dată, relatează Reuters.
Guvernul din Taiwan va dezvălui oficial joi bugetul pentru anul viitor, inclusiv o defalcare a direcției cheltuielilor pentru apărare.
Anunțul vine în contextul în care China, care consideră Taiwanul guvernat democratic ca fiind teritoriul său, a intensificat presiunile militare și politice în ultimii ani pentru a-și afirma pretențiile, lucru pe care Taipei îl respinge cu fermitate.
Dar Taiwanul se confruntă și cu apeluri din partea Washingtonului de a cheltui mai mult pentru propria apărare, similar cu presiunea SUA asupra Europei, lucru pe care Lai l-a îmbrățișat cu entuziasm.
Adresându-se unei întâlniri despre bugetul pentru anul viitor, Lai a confirmat relatările din presa oficială de la începutul acestei luni, conform cărora bugetul total pentru apărare din 2027 va depăși 1.000 de miliarde de dolari taiwanezi pentru prima dată, ajungând la 1.122 de miliarde de dolari taiwanezi (35,30 miliarde de dolari).
Asta înseamnă peste 3% din produsul intern brut, a declarat Lai, conform unei transcrieri a declarațiilor publicate de biroul său.
Acest lucru 'demonstrează hotărârea Taiwanului de a-și consolida capacitățile de autoapărare', a adăugat el.
'Investițiile în apărare înseamnă investiții în pace. Vom continua să construim o forță de apărare mai solidă pentru a menține pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan și în regiune', a spus Lai.
Guvernul Taiwanului a făcut din modernizarea militară o platformă politică cheie și s-a angajat în repetate rânduri să cheltuiască mai mult pentru apărarea sa, inclusiv dezvoltarea de submarine fabricate în Taiwan, având în vedere amenințarea tot mai mare din partea Chinei.
Armata Chinei acționează aproape zilnic în jurul Taiwanului și organizează periodic exerciții militare, cel mai recent având loc la sfârșitul lunii decembrie, potrivit Reuters.
Însă Lai se confruntă și cu o provocare din partea parlamentului taiwanez dominat de opoziție, care a adoptat bugetul pentru acest an abia vineri seară, după luni de întârzieri.
Cele două partide principale de opoziție spun că nu vor acorda guvernului cecuri în alb și că au datoria de a examina planurile de cheltuieli și de a reduce risipa.
Lai a cerut vineri parlamentului să revizuiască bugetul pe principiile 'profesionalismului, echității și proporționalității'. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Taiwan: Președintele Lai Ching-te vrea cheltuieli de apărare record în 2027 și spune că acestea sunt investiții în pace

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizar
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
UE și NATO salută acordul privind Groelanda









