Partidul britanic Reform UK, condus de politicianul de extremă-dreapta Nigel Farage, dorește să excludă străinii, inclusiv cetățenii Uniunii Europene rezidenți legal în Regatul Unit, de la ajutoare sociale dacă va ajunge la putere, a confirmat luni un purtător de cuvânt al partidului, relatează agenția EFE.
Printr-un astfel de plan, dezaprobat deja de laburiștii aflați la conducerea guvernului și de conservatorii din opoziție, partidul Reform UK dorește să economisească anual 21 de miliarde de lire sterline (24,57 miliarde de euro), la sfârșitul celui de-al cincilea an de aplicare.
Dar, eventuala implementare a propunerii ar implica renegocierea acordului privind Brexitul cu Uniunea Europeană și i-ar afecta de asemenea pe britanicii stabiliți în UE, întrucât aceștia ar pierde la rândul lor drepturi echivalente pe bază de reciprocitate.
Conform acordului privind Brexitul, cetățenii din țările UE care au statut de rezidenți permanenți în Regatul Unit au dreptul la ajutoare sociale în condiții egale cu cetățenii britanici.
'A-i obliga pe lucrătorii britanici să plătească ajutoare pentru străini nu este doar o absurditate economică, ci pur și simplu imoral', a argumentat purtătorul de cuvânt al Reform UK care a vorbit despre acest plan, Robert Jenrick.
'Oamenii sunt mai mult decât dispuși să-și ajute vecinii în vremuri dificile, dar contribuabilul britanic nu își poate permite să subvenționeze întreaga planetă, mai ales pe aceia care nu au contribuit la sistem', a subliniat el.
Conform planului, care însă ar putea fi luat mai serios în discuție numai dacă partidul Reform UK câștigă alegerile generale, ce vor avea loc abia în anul 2029, imigranții rezidenți cu statut legal în Regatul Unit nu vor mai putea obține ajutoare sociale precum subvenții pentru locuințe, ajutoare de șomaj, alocații pentru copii destinate familiilor fără resurse sau ajutoare de invaliditate.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de propuneri ale Reform UK, aproape toate concentrându-se pe combaterea imigrației. Nigel Farage a propus vara trecută un plan de abrogare a unor părți din legislația privind drepturile omului, pentru a permite expulzarea în masă a migranților ilegali care continuă să traverseze Canalul Mânecii și a avertizat că Regatul Unit se apropie de o situație de 'tulburări sociale majore' din cauza migrației scăpate de sub control de actualul guvern laburist și de precedentul guvern conservator.
Reform UK este în prezent pe locul doi în sondaje, în urma Partidului Laburist, după ce timp de mai mult de un an a ocupat primul loc, pe fondul creșterii îngrijorării față de fenomenul migrației ilegale. La ultimele alegeri locale și regionale din luna mai acest partid de extremă-dreapta a obținut câștiguri spectaculoase, dar acum se confruntă cu provocarea dificilă de a-și menține această popularitate încă trei ani, până la următoarele alegeri generale la termen. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Regatul Unit: Partidul Reform UK propune ca străinii să nu mai primească ajutoare sociale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









