Un judecător federal american a respins joi o plângere a administrației președintelui Donald Trump împotriva Universității Harvard, acuzată că a tolerat comportamente antisemite în timpul demonstrațiilor pro-palestiniene în campusul său după 7 octombrie 2023, informează AFP.
Judecătorul din Boston Richard Stearns a considerat că guvernul nu a reușit să dovedească că Universitatea Harvard a încălcat o prevedere a legii privind drepturile civile care interzice discriminarea pe bază de rasă, naționalitate și alte criterii.
De la revenirea sa la putere în ianuarie 2025, Donald Trump a lansat o ofensivă împotriva marilor universități americane pe care le acuză că lasă teren liber mișcărilor de sprijin pentru palestinieni în fața ofensivei israeliene din Fâșia Gaza, pe care le asociază cu manifestații antisemite. În general, le reproșează acestor universități că sunt focare de contestare progresistă.
În plângerea depusă în martie, administrația Trump îi reproșa Universității Harvard că a lăsat să se dezvolte în campusul său 'un climat favorabil comportamentelor antisemite și anti-israeliene', acuzație respinsă de universitate, care denunța o acțiune de 'răzbunare' împotriva sa.
'Profesorii și conducerea Harvard au închis ochii la antisemitism și la discriminare împotriva evreilor și israelienilor', a susținut Ministerul american al Justiției, adăugând că 'Harvard a lăsat manifestanții anti-Israel să ocupe bibliotecile sale. Harvard a permis existența unei tabere anti-israeliene timp de 20 de zile încălcând politica universității'.
Judecătorul american a considerat că incidentele invocate de administrația Trump au fost 'prea izolate și sporadice' pentru a demonstra o încălcare a legii drepturilor civile.
Administrația Trump a început, în paralel, să blocheze miliarde de dolari de finanțare destinate celei mai vechi universități din Statele Unite, acuzând-o în continuare că tolerează antisemitismul și favorizează poziții liberale.
În septembrie anul trecut, un judecător federal a anulat această măsură și a ordonat returnarea fondurilor. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
SUA: Un judecător a respins plângerea administrației Trump împotriva Universității Harvard legată de protestele pro-palestiniene

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









