Lovituri israeliene în Fâșia Gaza au făcut doi morți joi, între care șeful poliției din Gaza City, potrivit autorităților sanitare palestiniene, în timp ce SUA depun eforturi pentru a face să avanseze un plan de încetare a focului în enclava devastată de război, relatează AFP.
Armata israeliană a declarat că a efectuat o lovitură împotriva unui comandant al grupării islamiste palestiniene Hamas în apropiere de Khan Yunis, în sudul teritoriului palestinian, pe care îl acuză că planifica atacuri împotriva soldaților israelieni.
'Teroristul a fost vizat de un atac aerian în scopul de a elimina amenințarea pe care o reprezenta pentru soldații Tsahal', a declarat armata într-un comunicat, adăugând că 'au fost luate măsuri pentru a limita pagubele provocate civililor'.
Apărarea civilă din Gaza, un serviciu de salvare care operează sub autoritatea Hamas, a indicat că un atac aerian la vest de Khan Yunis a ucis o persoană.
Spitalul Nasser din oraș a confirmat că a primit un corp în urma atacului.
În nordul teritoriului, Apărarea civilă a declarat că o persoană a fost ucisă și alte câteva rănite într-un atac israelian care a vizat un vehicul în cartierul Sheikh Ajlin din Gaza City.
Spitalul Al-Shifa a indicat că a primit trupul lui Jamal Abu Kamil, șeful poliției din orașul Gaza.
Ministerul de Interne din Gaza a confirmat decesul său.
Israelul a efectuat miercuri primul său atac aerian asupra Fâșiei Gaza după mai bine de o săptămână. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Doi palestinieni, între care șeful poliției din Gaza City, uciși în urma unor lovituri israeliene

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









