Guvernul argentinian al președintelui Javier Milei a publicat în noaptea de miercuri spre joi un decret, care va trebui supus aprobării parlamentului, interzicând intrarea în țară sau prevăzând expulzarea 'oricărui străin care ar difuza sau ar incita la mesaje de ură' față de poporul argentinian sau față de țară, relatează AFP.
Într-un comunicat care însoțește decretul, Javier Milei explică această măsură prin 'recentele manifestări de ostilitate împotriva Republicii Argentina și a argentinienilor'.
Decretul, care urmează să intre în dezbaterea parlamentului, subliniază că în 'niciun caz' nu sunt vizate de noile dispoziții 'expresiile de dezacord ideologic sau critică politică, academică sau civică, care constituie exercitarea legitimă' a drepturilor constituționale.
Textul vizează în mod specific 'străinii care ar fi difuzat mesaje de ură, fie pe cale orală, fie în scris, sau ar fi incitat la violență împotriva poporului argentinian în ansamblu, ori împotriva unui cetățean argentinian pe motivul naționalității acestuia'.
Viitorul decretului, care modifică câteva articole din legea privind imigrația, este incert, notează AFP. Prezentat ca un 'decret de necesitate și urgență', textul trebuie mai întâi să fie examinat de o comisie parlamentară, care trebuie să-i evalueze caracterul de urgență. Apoi va fi examinat de cele două camere, Camera Deputaților și Senat. Doar o respingere de către ambele camere îl poate lăsa fără efect.
Javier Milei, în plină tensiune diplomatică între țara sa și Brazilia, a acuzat duminică guvernul brazilian, dar și Mexicul și Partidul Democrat din SUA de a fi finanțat o 'campanie anti-argentiniană', într-o referire aparentă la criticile îndreptate împotriva echipei naționale și a suporterilor săi, în contextul Cupei Mondiale de fotbal.
Echipa Argentinei, mai ales după finala pierdută împotriva Spaniei, a fost vizată de un val de critici în presa internațională și pe rețelele sociale. Au fost criticate atât stilul său de joc 'negativ', 'minimalist' și 'distructiv', cât și atitudinea sa 'cinică', 'provocatoare' și chiar violentă, conform agenției de presă citate.
FIFA a anunțat miercuri deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Federației Argentiniene de Fotbal (AFA) în legătură cu mai multe controverse apărute în timpul Cupei Mondiale, precum și împotriva a trei jucători, între care Leandro Paredes, pentru incidentele care au izbucnit după finală. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
UPDATE Argentina: Guvernul va interzice intrarea oricărui autor de 'mesaje de ură' față de poporul argentinian sau țară (decret)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









