Autoritățile ruse l-au inclus joi pe Pavel Durov, fondatorul serviciului de mesagerie Telegram, în categoria extremiștilor și a teroriștilor, după ce miercuri acesta a fost dat în urmărire, transmite EFE.
Pavel Durov (41 de ani), născut la Sankt Petersburg, dar care locuiește în străinătate în prezent, a apărut joi pe lista gestionată de Rosfinmonitoring, supraveghetorul financiar rus.
Includerea sa pe această liste neagră implică înghețarea automată a activelor sale din Rusia, precum și imposibilitatea de a candida la alegeri, printre altele.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a dat pe Durov în urmărire pentru 'colaborare cu terorismul'.
'Nu a eliminat numeroase canale, chat-uri și boți din aplicație folosiți activ de agențiile de informații ucrainene, organizații extremiste și teroriste pentru a organiza și coordona sabotaje și atentate teroriste, asasinate în masă și fraude cibernetice în Rusia', l-a acuzat FSB.
Acuzațiile au avut loc imediat după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat Telegram pentru interesul scăzut arătat în dialogul cu autoritățile ruse.
Juriști consultați de mass-media oficiale cred că Moscova ar putea solicita extrădarea omului de afaceri, care deja a fost arestat în Franța în 2024.
Durov a lansat un apel la rezistență digitală după ce autoritățile ruse au început, în urmă cu câteva luni, să blocheze rețelele sociale pentru că nu ștergeau conținutul interzis - inclusiv WhatsApp - și să încetinească viteza internetului în întreaga țară sub pretextul amenințărilor cu drone ucrainene.
Consolidarea măsurilor adoptate de forțele de securitate ruse pentru controlul asupra internetului este unul din motivele scăderii în sondaje a popularității președintelui rus Vladimir Putin.
Telegram, platformă fondată în 2013 și care a fost blocată în țări precum Iranul și amendată de unele guverne occidentale, are peste un miliard de utilizatori. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Rusia îl include pe Pavel Durov, fondatorul Telegram, pe lista teroriștilor și extremiștilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp









