Autoritățile americane au arestat luni un minor de 15 ani în legătură cu atacul armat care a avut loc duminică la Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care trei oameni au fost uciși și patru răniți, inclusiv un copil de doi ani, informează EFE.
Primărița orașului, Katie B. Wilson, a declarat într-o conferință de presă că Departamentul de Poliție Metropolitană încă mai caută un al doilea suspect având legătură cu incidentul, care a avut loc în timpul unui popular festival culinar.
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte patru au fost rănite în atacul armat. Două dintre victime au murit la fața locului, iar o a treia, o femeie de 56 de ani, a murit la spital.
Cei patru răniți - un copil de doi ani, un bărbat și două femei - sunt în stare stabilă, potrivit unor surse din poliție.
Autoritățile cred că incidentul s-a produs după un schimb de focuri între două persoane, dintre care una este încă în libertate.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 18:00 (1:00 a.m. GMT) în zona Seattle Center, centru turistic și cultural care include Space Needle, cel mai emblematic turn al orașului.
Statele Unite au înregistrat 271 de atacuri armate masive până în prezent în acest an, definite ca fiind atacuri care implică patru sau mai multe victime, fără a include atacatorul, potrivit organizației civile Gun Violence Archive (GVA). AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Autoritățile americane arestează un suspect în vârstă de 15 ani în cazul atacului armat din Seattle

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. în cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei









