China a început joi exerciții militare cu muniție reală, desfășurate pe parcursul a două zile, în unele zone ale Strâmtorii Taiwan, în apropierea coastelor provinciei sale sud-estice Fujian, relatează Reuters.

Anunțul are loc la o zi după discuțiile dintre secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul chinez de externe Wang Yi în legătură cu o serie de probleme, inclusiv Taiwanul, pe care China îl revendică ca fiind teritoriul său.

Autoritățile maritime chineze au anunțat că exercițiile se vor desfășura zilnic între orele 06:00 și 18:00 (22:00-10:00 GMT) în jurul insulei Dongshan, la granița cu provincia Guangdong,

Beijingul a organizat cele mai ample exerciții militare în jurul Taiwanului în luna decembrie, după ce Statele Unite au anunțat un pachet de armament în valoare de 11,1 miliarde de dolari pentru insulă, al cărei guvern respinge pretențiile de suveranitate ale Chinei.

Atunci, în timpul celor zece ore de exerciții cu muniție reală, armata chineză a lansat rachete în apele aflate la nord și sud de Taiwan.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)