Kremlinul a declarat marți că nu are 'nicio speranță' de îmbunătățire a relațiilor cu Londra după venirea la putere a lui Andy Burnham, denunțând 'sprijinul necondiționat' acordat Ucrainei de către noul prim-ministru britanic, relatează AFP.

'Nu avem astfel de speranțe', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând la o întrebare adresată de reporterul AFP în cadrul conferinței de presă zilnice. 'Una dintre primele sale acțiuni a fost declarația privind un sprijin necondiționat pentru Ucraina, deci despre intenția Marii Britanii de a continua să facă tot posibilul pentru ca războiul să continue', a afirmat Peskov.

Laburistul Andy Burnham a devenit oficial luni prim-ministru al Marii Britanii, succedându-i lui Keir Starmer.

La scurt timp după preluarea funcției, el a avut o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump și cu liderul francez Emmanuel Macron, precum și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmițându-i acestuia din urmă 'angajamentul său hotărât' față de poporul ucrainean.

Cu puțin timp înaintea acestei convorbiri telefonice cu Volodimir Zelenski, Andy Burnham a afirmat că îl va asigura că Regatul Unit va continua să sprijine Ucraina '100%' în fața ofensivei ruse la scară largă care durează de peste patru ani.

Predecesorul său în funcție Keir Starmer a fost împreună cu Emmanuel Macron la originea 'Coaliției de Voință', care reunește țări ce oferă sprijin diplomatic și militar Ucrainei. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci)