Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, a anunțat miercuri publicarea unei noi cărți de memorii, în care evocă mandatul său la Casa Albă dintre anii 2021 și 2025, precum și decizia sa controversată de a candida pentru realegere la scrutinul din 2024 și în final hotărârea de a se retrage din această cursă, relatează agențiile AFP și EFE.
Veteranul politician democrat, în vârstă de 83 de ani, diagnosticat cu cancer la prostată, a anunțat vestea apariției cărții într-un videoclip distribuit pe rețelele de socializare, în care alternează cuvintele sale cu imagini din perioada petrecută la Casa Albă și evenimente internaționale, precum declanșarea războiului în Ucraina.
'Am scris o carte despre timpul meu ca președinte. Se intitulează 'Promise Me America' ('Promite-mi, America!'). Apare în noiembrie și este de acum disponibilă pentru a fi rezervată. Evocă provocările cu care ne-am confruntat ca națiune, deciziile pe care le-am luat și de ce le-am luat', explică Biden, care a fost și vicepreședinte în timpul președinției lui Barack Obama (2009-2017).
Aceasta va fi a treia carte a lui Biden și va fi publicată pe 17 noiembrie, după alegerile de la jumătatea mandatului care au loc pe 3 noiembrie.
Memoriile fostului președinte vor aborda subiecte majore precum gestionarea pandemiei de COVID-19, eforturile sale de 'restabilire a democrației' după asaltul susținătorilor republicanului Donald Trump asupra Capitoliului în ianuarie 2021, retragerea haotică a trupelor americane din Afganistan, consolidarea legăturilor cu NATO și susținerea Ucrainei în războiul cu Rusia.
'De asemenea, spun de ce am decis să candidez pentru realegere și de ce am ales să mă dau la o parte', a adăugat Biden, criticat în prezent de membri ai propriului său partid care îi reproșează că a întârziat prea mult retragerea din cursă și a înlesnit astfel victoria lui Trump.
După ce declinul său cognitiv devenise evident și democrații înșiși erau îngrijorați de capacitatea sa de a-și exercita funcția, Joe Biden s-a retras în iulie 2024 din cursa electorală și i-a predat ștafeta vicepreședintei sale Kamala Harris, pe care a impus-o drept candidat fără o competiție reală în partid și care în cele din urmă a pierdut categoric în fața contracandidatului republican Donald Trump.
Controversele despre capacitatea sa de a face față unui nou mandat s-au intensificat în iunie acel an, când Biden a participat la o dezbatere prezidențială împotriva lui Trump, dezbatere în care a părut confuz și incoerent.
Vârsta sa înaintată și frecventele gafe în public ale lui Biden au fost bine speculate și ironizate de Trump, care l-a poreclit 'Joe Somnorosul'. Potrivit actualului președinte republican, predecesorul său democrat nici măcar nu cunoștea conținutul documentelor pe care le semna, iar semnarea acestora se făcea cu 'autopen', semnătura automată, acuzații respinse de Biden.
Joe Biden a scris deja două cărți autobiografice. Prima este 'Promises to Keep' ('Promisiuni de ținut'), publicată în anul 2007, ce rememorează cele patru decenii ale sale în politică înainte de a deveni vicepreședinte. Cealaltă este 'Promise me, Dad!' ('Promite-mi, tată!'), apărută în anul 2017 și care este o evocare emoționantă a legăturilor cu fiul său cel mare, Beau, decedat în 2015 în urma unui cancer la creier.
Soția lui Joe Biden, Jill Biden, a publicat în iunie anul trecut cartea autobiografică 'The View from the East Wing' ('Vedere dinspre Aripa de Est'), ce descrie experiența sa la Casa Albă ca primă doamnă a SUA.
Joe Biden a dezvăluit în luna mai anul trecut că suferă de o formă agresivă de cancer de prostată cu metastaze osoase, despre care spune în videoclipul publicat miercuri că ar avea o evoluție favorabilă. 'Am petrecut mult timp cu familia. Am cancer, sunt sub tratament și totul decurge chiar bine', a susținut el.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
SUA: Joe Biden și-a scris memoriile mandatului prezidențial în cartea 'Promite-mi, America!'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinta Republicii Moldova și șeful legislativului condamnă noua incursiune de drone în spațiul aerian al republicii
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și șeful forului legislativ de la Chișinău, Igor Grosu, au condamnat joi noua incursiune ilegală de drone în spațiul aerian al republicii. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă, a afirmat Maia Sandu, indicând că dronele care au încălcat spațiul aerian al republicii sunt de proveniență
Ministrul israelian al apărării îl califică pe Erdogan drept un 'sultan de hârtie'
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a reacționat joi la criticile aduse Israelului de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, de la tribuna Adunării Generale a ONU, calificându-l drept un 'sultan de hârtie', relatează EFE. 'Erdogan este un 'sultan de hârtie': puternic în discursur
Andrius Kubilius, în turneu european pentru pregătirea planului de acțiune privind accesul la spațiu
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, se află într-un turneu european menit să pregătească un plan de acțiune privind accesul european la spațiu, relatează joi Euractiv. Obiectivul acestui turneu al înaltului demnitar european este de a identifica blocajele existente cu privire la producție și inovare '
SUA: Un judecător federal dispune restabilirea accesului CNN, MS Now și Politico la Casa Albă
SUA: Un judecător federal dispune restabilirea accesului CNN, MS Now și Politico la Casa Albă
Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Rusia atacă Kievul cu rachete balistice
Trump va găzdui o cină de stat la Casa Albă pentru Xi Jinping la care vor participa lideri ai tehnologiei
Președintele american Donald Trump urmează să îl primească joi, la Casa Albă, pe președintele chinez Xi Jinping, iar tensiunile comerciale dintre cele două țări se așteaptă să fie un subiect principal pe agenda întâlnirii, informează dpa. Este, de asemenea, planificat un dineu oficial joi seara, la care Xi și Trump vor susțin
Phenianul afirmă că dorește să-și păstreze armele nucleare 'pentru totdeauna'
Phenianul afirmă că dorește să-și păstreze armele nucleare 'pentru totdeauna'
Guvernul Trump recunoaște opt tentative de suicid pe portavionul Lincoln
Guvernul Trump recunoaște opt tentative de suicid pe portavionul Lincoln









