Australia va adopta legi pentru reglementarea consumului de apă și energie electrică al centrelor de date legate de inteligența artificială (AI) și pentru protecția drepturilor de autor în domeniile de creație, a anunțat miercuri premierul Anthony Albanese, conform AFP.
Într-un discurs la universitatea din Sydney, Albanese a prezentat liniile politice ale guvernului său încercând să reducă îngrijorarea față de AI. El a afirmat că inteligența artificială poate fi utilizată astfel încât să servească interesul național.
Prim-ministrul a declarat că se va întâlni în august cu liderii statelor și teritoriilor australiene pentru a discuta proiectele de lege care vor fi prezentate anul viitor în scopul întăririi încrederii în AI și al protecției securității naționale.
Australia a fost prima țară care a impus restricții pentru utilizarea rețelelor sociale online de către copii, însă problema AI este mai dificilă și necesită acțiune imediată, a arătat Albanese. 'Dacă rămânem în expectativă și nu facem nimic, ne va depăși complet', a avertizat el.
'Marea noastră țară poate fi mult mai mult decât un simplu centru de date pentru produse AI din străinătate', a susținut șeful guvernului de la Canberra.
Săptămâna aceasta au circulat informații conform cărora compania americană Anthropic, creatoarea inteligenței artificiale Claude, a făcut presiuni pentru modificarea legislației australiene privind drepturile de autor, pentru a facilita antrenarea modelelor de AI. Numeroși artiști cer guvernului să respingă propunerile respective, considerând că acestea ar permite AI să le folosească gratuit operele protejate prin drepturi de autor.
Albanese a susținut că conținutul creativ australian nu este al oricui dorește și că 'nicio firmă nu trebuie să utilizeze cărți, muzică, opere de artă sau știri australiene pentru a crea sau antrena o inteligență artificială fără controlul artistului'. 'Orice alt mod de acțiune este un furt', a apreciat el. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Australia va adopta legi pentru inteligența artificială

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
Premierul britanic Andy Burnham a declarat marți într-un discurs susținut la Adunarea Generală a ONU că a dat ordin șefilor serviciilor de securitate din Marea Britanie să înființeze o nouă unitate pentru a combate războiul informațional rusesc, informează miercuri dpa. Noul Centru național pentru apărarea informațiilor va combate
#Ucraina: Forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marți noaptea infrastructura portuară și civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters. Kiper a scris pe Telegram că forțele ruse au lovit, de asemenea, depozite de medicamente și alimente aflate în zonă. De asemenea, armata rusă a at
Trump a insistat pentru discuții cu Phenianul și a evitat subiectul Strâmtorii Ormuz la întâlnirea cu omologul sud-coreean
Coreea de Sud a asigurat miercuri că președintele american Donald Trump și-a reafirmat în fața omologului său sud-coreean, Lee Jae Myung, dorința de a relua dialogul cu Coreea de Nord, în timp ce liderii au lăsat în afara discuțiilor o posibilă contribuție a Seulului la asigurarea securității în Strâmtoarea Ormuz, informează EFE.
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având în vedere viitoarea în
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Lidera opoziției, Maria Corina Machado, împiedicată să se întoarcă în Venezuela
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marți să revină în țară, au declarat pentru AFP surse ale partidului său politic Vente Venezuela. 'Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată', a declarat o sursă din cadrul echipei lau
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut









