Procurorul general al Ucrainei a respins joi implicarea Kievului în sabotarea gazoductelor Nord Stream în 2022 și a propus formarea unei echipe de anchetă comune cu Germania, care suspectează că entități statale ucrainene s-au aflat în spatele exploziilor, transmit Reuters și AFP.
Exploziile, produse la câteva luni după începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, au avariat gazoductul Nord Stream 1, rută esențială pentru exporturile de gaz rusești către Europa, dar și Nord Stream 2, care la acea dată nu începuse încă să funcționeze.
Într-un comunicat, Procurorul general de la Kiev a declarat că, pe baza investigației de până acum, nicio probă nu indică faptul că Ucraina, entitățile sale oficiale sau vreunul dintre reprezentanții ei oficiali nu au fost implicați în deflagrațiile din septembrie 2022 din Marea Baltică și nici nu au emis ordine în numele Kievului în legătură cu acest caz.
''În același timp, investigația privind aceste circumstanțe nu este deocamdată încheiată și încă sunt strânse și examinate dovezile necesare'', menționează comunicatul citat.
În urmă cu o săptămână, Parchetul german a acuzat autoritățile ucrainene că au ordonat sabotarea gazoductelor ruso-germane Nord Stream la puțin timp după invazia rusă din Ucraina, anunț care intervine în ziua de după inculparea unui prim suspect.
Suspectul, identificat ca Serhii Kuznețov, 'și alți militari au elaborat, la cererea autorităților ucrainene, un plan vizând distrugerea gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2', a precizat Parchetul german, reamintind că aceste conducte submarine au fost sabotate cu explozibil în septembrie 2022.
Acuzatul a fost arestat pe 21 august 2025 în Italia, apoi extrădat în septembrie în Germania. Kuznețov a declarat că era, la momentul faptelor, comandant în armata ucraineană și susține că se afla în Ucraina la momentul sabotajului.
Potrivit acuzării, suspectul și complicii săi (scafandri, un comandant de navă și un pirotehnist) au închiriat un velier în Germania și apoi s-au îndreptat spre insula daneză Bornholm. De acolo, echipa sa a fixat încărcături explozive pe conducte, care apoi au fost activate și gazoductele distruse.
După începerea invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană fost nevoită să pună capăt celei mai mari părți a importurilor de hidrocarburi rusești, ceea ce a dus la o creștere accelerată a prețurilor energiei. Ucraina nu și-a recunoscut niciodată responsabilitatea în acest sabotaj, dar nici nu și-a ascuns satisfacția, considerând legitim orice atac în măsură să slăbească capacitatea Kremlinului de a-și finanța războiul, comentează France Presse. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Procurorul general al Ucrainei neagă implicarea Kievului în sabotarea gazoductelor Nord Stream

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Martin Scorsese și Robert De Niro, decorați la New York de președintele francez Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a decorat marți seară pe doi giganți ai cinemaului american, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru ''angajamentul lor în favoarea cinematografiei și a protejării ei'', transmite AFP. Macron i-a predat insigna de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese (83 de
SUA: Departamentul de Justiție invocă 'motive de securitate' pentru a susține interzicerea impusă de Trump unor mass-media
Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că rețelele CNN și MS NOW și ziarul Politico pot fi excluse din anumite zone ale Casei Albe la decizia președintelui Donald Trump 'din motive de siguranță', informează miercuri EFE. Avocații instituției susțin că modul în care aceste instituții de presă reflectă războiul cu Iranul și sal
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
Premierul britanic Andy Burnham a declarat marți într-un discurs susținut la Adunarea Generală a ONU că a dat ordin șefilor serviciilor de securitate din Marea Britanie să înființeze o nouă unitate pentru a combate războiul informațional rusesc, informează miercuri dpa. Noul Centru național pentru apărarea informațiilor va combate
#Ucraina: Forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marți noaptea infrastructura portuară și civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters. De asemenea, armata rusă a atacat marți noaptea un vas cargo ce naviga în Marea Neagră sub pavilionul statului Antigua și Barbuda, căpitanul navei fiind ucis, a
Trump a insistat pentru discuții cu Phenianul și a evitat subiectul Strâmtorii Ormuz la întâlnirea cu omologul sud-coreean
Coreea de Sud a asigurat miercuri că președintele american Donald Trump și-a reafirmat în fața omologului său sud-coreean, Lee Jae Myung, dorința de a relua dialogul cu Coreea de Nord, în timp ce liderii au lăsat în afara discuțiilor o posibilă contribuție a Seulului la asigurarea securității în Strâmtoarea Ormuz, informează EFE.
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având în vedere viitoarea în
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus









