O razie internațională de amploare a permis arestarea a 24 de persoane legate de mafia indiană, responsabile printre altele de un asasinat politic comis în Canada, au anunțat marți autoritățile americane, notează AFP.

Operațiunea a mobilizat forțe de ordine din Statele Unite, Canada și Europa care anchetau în comun organizații criminale implicate în racket, asasinate la comandă, extorcare și trafic de droguri.

Printre infracțiunile menționate în actele de acuzare dezvăluite marți se numără uciderea, în 2023, a cetățeanului canadian Hardeep Singh Nijjar, un militant cunoscut pentru implicarea sa în favoarea Khalistanului, crearea unui stat sikh independent în Punjab, în nordul Indiei.

Zeci de persoane sunt urmărite penal în acest caz, inclusiv două care și-au condus organizațiile criminale dintr-o închisoare din India, potrivit autorităților americane.

Majoritatea se află acum în spatele gratiilor, dar zece dintre ele sunt în continuare căutate.

'Bandele criminale transnaționale care răspândesc frica, drogurile și violența se vor confrunta cu întreaga rigoare a legii și cu forța guvernului federal', a declarat într-un comunicat Bill Essayli, magistratul care reprezintă Departamentul de Justiție în regiunea Los Angeles.

'Nu există niciun refugiu sigur pentru aceste brute', a dat el asigurări.

Din cele 24 de persoane arestate, 11 au fost reținute în California.

Uciderea lui Nijjar ar fi fost comandată de Lawrence Bishnoi, un șef criminal de 33 de ani originar din Punjab, din celula sa de închisoare din India.

Un alt gangster închis în India, Jaggu Bhagwanpuria, este și el urmărit penal. Fost asociat al lui Bishnoi, acest bărbat de 38 de ani și-a fondat propriul grup criminal care are acum peste 1.000 de membri în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Europa, Australia și Noua Zeelandă.

Operațiunea a dus, de asemenea, la arestarea lui Ravinder Singh Dhanda, un bărbat de 57 de ani reținut în Canada. El se numără printre cei urmăriți penal pentru o vastă operațiune de trafic de droguri care importa sute de kilograme de cocaină și metamfetamină din Statele Unite în Canada în fiecare săptămână.

'Operațiunea coordonată de astăzi lovește în inima a trei organizații transnaționale brutale care au terorizat familii, au exploatat comunități și au distrus vieți prin acte de violență nemiloase în Statele Unite și în străinătate', a rezumat Patrick Grandy, director adjunct al biroului FBI din Los Angeles. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: U.S. Attorney's Office for the Central District of California/Facebook