Opt victime ale interceptărilor telefonice care au provocat un scandal răsunător în Grecia în 2022 au dat în judecată firma de supraveghere Intellexa SA, cu sediul la Atena, și indivizi considerați a avea legături cu ea, victimele cerând câte 1 milion de euro drept daune morale, a declarat marți avocatul lor, citat de Reuters.
Scandalul, denumit 'Predatorgate', a izbucnit în 2022 după ce un jurnalist financiar și un lider politic de centru-stânga au declarat că au făcut obiectul supravegherii de către stat cu malware-ul telefonic Predator, softul spion emblematic al Intellexa.
Cazul a dus la demiterea șefului serviciului de informații al Greciei, EYP, și a șefului de cabinet al prim-ministrului. Urme ale malware-ului Predator au fost găsite ulterior în zeci de telefoane.
Guvernul de centru-dreapta al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis a negat orice implicare politică în interceptarea convorbirilor, numind monitorizarea telefonului unui oponent politic o greșeală și afirmând că nu era la curent cu incidentul. Guvernul a supraviețuit unui vot de neîncredere pe această temă în 2023.
În februarie, un tribunal i-a găsit pe fondatorul Intellexa, israelianul Tal Dilian, și alți trei inculpați vinovați de încălcarea confidențialității datelor personale în 2020-2021. Ei au primit pedepse totale de 126 ani și opt luni de închisoare, cu executare efectivă limitată la opt ani, în așteptarea apelului.
Dilian a declarat în martie că această condamnare este nefondată și că nu vrea să fie țap ispășitor. El a spus că tehnologia de supraveghere fusese vândută doar guvernelor, care sunt responsabile pentru modul în care au folosit-o. Audierea apelului său este programată în decembrie.
Marți, avocatul Zacharias Kesses a anunțat că opt persoane ale căror telefoane au fost găsite infectate cu malware-ul Predator au dat în judecată Intellexa și 13 persoane fizice, printre care Tal Dilian, și că vor urma și alte chemări în justiție.
Fiecare reclamant solicită 1 milion de euro ca daune morale pentru 'încălcarea ilegală a vieții private, a confidențialității comunicațiilor și a datelor personale', a precizat avocatul. Cazul urmează să fie audiat în luna aprilie. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Grecia: Opt victime ale interceptărilor telefonice dau în judecată pentru despăgubiri firma de softuri spion Intellexa

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Martin Scorsese și Robert De Niro, decorați la New York de președintele francez Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a decorat marți seară pe doi giganți ai cinemaului american, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru ''angajamentul lor în favoarea cinematografiei și a protejării ei'', transmite AFP. Macron i-a predat insigna de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese (83 de
SUA: Departamentul de Justiție invocă 'motive de securitate' pentru a susține interzicerea impusă de Trump unor mass-media
Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că rețelele CNN și MS NOW și ziarul Politico pot fi excluse din anumite zone ale Casei Albe la decizia președintelui Donald Trump 'din motive de siguranță', informează miercuri EFE. Avocații instituției susțin că modul în care aceste instituții de presă reflectă războiul cu Iranul și sal
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
#Ucraina: Forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marți noaptea infrastructura portuară și civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters. De asemenea, armata rusă a atacat marți noaptea un vas cargo ce naviga în Marea Neagră sub pavilionul statului Antigua și Barbuda, căpitanul navei fiind ucis, a
Trump a insistat pentru discuții cu Phenianul și a evitat subiectul Strâmtorii Ormuz la întâlnirea cu omologul sud-coreean
Coreea de Sud a asigurat miercuri că președintele american Donald Trump și-a reafirmat în fața omologului său sud-coreean, Lee Jae Myung, dorința de a relua dialogul cu Coreea de Nord, în timp ce liderii au lăsat în afara discuțiilor o posibilă contribuție a Seulului la asigurarea securității în Strâmtoarea Ormuz, informează EFE.
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având în vedere viitoarea în
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus









