Cel puțin 330 de copii au fost uciși sau răniți în primele șase luni ale anului în Sudan, unde are loc un război între armată și forțe paramilitare, a avertizat luni UNICEF, informează AFP.
Copiii 'sunt uciși și răniți în propriile locuințe, pe drumuri, în piețe și când încearcă să acceseze servicii esențiale, precum educația și asistența medicală', a deplâns într-un comunicat Sheldon Yett, reprezentantul agenției ONU pentru copii în Sudan.
Războiul dintre armată și Forțele de sprijin rapid (RSF) izbucnit în aprilie 2023 a dus până acum la peste 200.000 de decese, conform estimărilor organizațiilor umanitare.
Amândouă taberele utilizează drone, care au ucis peste o mie de oameni de la începutul anului și sunt responsabile pentru 60% din victimele în rândul copiilor în regiunea Kordofan - în prezent epicentrul luptelor -, potrivit UNICEF.
Orașul El-Obeid este supus de săptămâni întregi unor bombardamente intense din partea forțelor paramilitare, care vizează infrastructura civilă, inclusiv centralele electrice, rețelele de apă și școlile.
ONU a emis o 'alertă roșie', indicând că RSF se pregătește să lanseze o ofensivă sângeroasă asupra orașului, punând în pericol o jumătate de milion de oameni.
Organizația și-a exprimat temerea că El-Obeid ar putea deveni scena unor atrocități similare celor comise în timpul atacului paramilitar asupra orașului El-Fasher, în octombrie 2025.
'Orice deteriorare suplimentară (a situației) ar putea expune și mai mulți copii riscului de deces, rănire și strămutare', a atenționat luni UNICEF.
Cinci milioane de copii sunt strămutați în interiorul Sudanului, conform cifrelor ONU; milioane de oameni suferă de foame, inclusiv peste 825.000 de copii cu vârsta sub cinci ani care suferă de malnutriție acută severă. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Sudan: Cel puțin 330 de copii uciși sau răniți în război în acest an (UNICEF)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. în cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei









