Președintele american Donald Trump a criticat joi din nou ceea ce el consideră a fi cheltuielile militare reduse ale statelor NATO, făcând o comparație cu cele ale SUA, relatează agenția EFE.
'Statele Unite cheltuiesc mai mulți bani în NATO decât orice altă țară, cu mare diferență, pentru a le proteja, fără a obține niciun beneficiu în schimb', a scris președintele pe platforma sa de socializare Truth Social, cu câteva zile înaintea summitului Alianței.
'SUA, 999 de miliarde de dolari; Marea Britanie, 90,5 miliarde; Franța, 66,5 miliarde; Italia, 48,8 miliarde; Polonia, 44,3 miliarde. Cifrele celorlalți, inclusiv Germania, sunt mult mai reduse', a comparat el, concluzionând că acest lucru 'este ridicol!'
Cu o zi în urmă, ambasadorul SUA la NATO, Matt Whittaker, a afirmat că unele state europene membre ale NATO sunt rămase 'în urmă' în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului pe care și l-au asumat în fața liderului de la Casa Albă de a cheltui mai mult pentru apărare.
Sub presiunea lui Trump, țările membre NATO, cu excepția Spaniei, s-au angajat la precedentul summit al Alianței, desfășurat anul trecut la Haga, să-și crească bugetele apărării până la 5% din PIB, în mod etapizat până în anul 2035, procent defalcat în 3,5% cheltuieli strict militare și 1,5% pentru finanțarea unor investiții conexe domeniului apărării, precum infrastructura critică, consolidarea industriei de apărare, apărarea cibernetică etc.
La ora actuală, 'unii aliați fac mai mult decât alții, iar țări precum Polonia, țările scandinave, statele baltice și Germania sunt în fruntea plutonului', a remarcat Matt Whittaker la o conferință de presă.
'Dar avem unele care sunt rămase în urmă, fie pentru că nu cheltuiesc suficient, fie pentru că nu se află pe o traiectorie credibilă pentru îndeplinirea angajamentelor asumate la Haga', a reproșat ambasadorul american, fără a numi aceste țări.
Președintele Trump 'așteaptă din partea tuturor aliaților să-și intensifice eforturile și să se angajeze urgent pe calea celor 5%', a indicat Whittaker.
Trump adesea atacă verbal partenerii din NATO pentru ceea ce el consideră a fi o implicare economică insuficientă sau o lipsă de sprijin pentru deciziile sale, cum s-a întâmplat în timpul războiului cu Iranul, când mai multe state europene le-au refuzat Forțelor Aeriene ale SUA accesul la baze de pe teritoriile lor. El a criticat inclusiv organizația în sine, pe care a descris-o drept un 'tigru de hârtie', și a amenințat că ar putea retrage trupele americane din Europa sau chiar că ar retrage SUA din NATO, deși aceasta este o decizie pe care nu o poate lua unilateral.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, acționează ca mediator între președintele SUA și ceilalți parteneri. El s-a întâlnit la Washington săptămâna trecută cu Trump și a promis că la summitul ce va avea loc pe 7 și 8 iulie la Ankara vor fi anunțate 'contracte de miliarde de dolari pentru apărare', de care ar putea beneficia companiile americane.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Noi critici din partea lui Trump pentru cheltuielile militare ale țărilor NATO

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei
Comisia Europeană propune deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria, salutând eforturile noului guvern, condus de Peter Magyar, pentru a remedia situația creată de încălcările statului de drept în mandatul lui Viktor Orban, transmit AFP și dpa. ''Ungaria a luat măsuri importante pentru a consol
Președintele Xi Jinping a plecat în SUA pentru o vizită de stat de trei zile
Președintele chinez Xi Jinping este așteptat miercuri la Washington într-o vizită de stat de trei zile, la invitația președintelui american Donald Trump, relatează dpa. Conform programului anunțat, Donald Trump și prima doamnă, Melania Trump, îi vor întâmpina pe președintele chinez și pe soția sa, Peng Liyuan, la baza a
Portugalia: A intrat în vigoare interdicția acoperirii feței în spațiile publice
Așa-numita 'lege a burkăi', care interzice acoperirea feței în spațiile publice și prevede amenzi de până la 3.000 de euro, a intrat miercuri în vigoare în Portugalia, la 30 de zile după publicarea sa în jurnalul oficial, transmite EFE. Legea 58/2026 împiedică utilizarea în spațiul public a hai









