Un tribunal thailandez a condamnat joi la pedeapsa capitală doi etnici uiguri din provincia chineză nord-vestică Xinjiang pentru comiterea atentatului cu bombă din 17 august 2015, cel mai sângeros din istoria Thailandei, transmit AFP și Reuters.

Atentatul a avut loc în plin centrul capitalei thailandeze Bagkok, într-un loc extrem de frecventat, sanctuarul Erawan dedicat zeului Brahma, care atrage zilnic mii de credincioși budiști.

În atentat au murit 20 de persoane, printre care mai mulți turiști chinezi, iar 120 au fost rănite.

'Inculpații au comis o faptă unică ce corespunde unor multiple încălcări ale legii. Prin urmare, tribunalul le-a aplicat pedeapsa cea mai severă prevăzută de lege, pedeapsa cu moartea', a declarat unul dintre judecătorii instanței din Bangkok la citirea verdictului.

'Cei doi bărbați au comis o crimă ce aduce atingere securității și siguranței publice în Thailanda', a adăugat judecătorul.

Condamnații Yusufu Mieraili și Bilal Mohammed, care au negat acuzațiile, vor contesta verdictul în apel în termen de o lună, a declarat unul dintre avocați. Ei au fost găsiți vinovați de plasarea de explozivi în sanctuarul hindus Erawan, situat în inima cartierului comercial din Bangkok.

Dispozitivul exploziv a fost plasat, se pare, într-un rucsac, iar explozia a devastat curtea altarului unde erau adunați credincioși și turiști pe 17 august 2015.

Potrivit judecătorului care a dat citire verdictului, există 'dovezi suficiente pentru a concluziona că inculpații au comis tentativă de omor și omor cu premeditare'.

În schimb, cei doi au fost achitați pentru o a doua explozie, survenită în același timp într-un alt cartier din Bangkok, dar fără victime.

Procesul s-a întins pe mai mult de un deceniu, timp în care procurorii au audiat sute de martori, și a fost întârziat de pandemia de COVID-19 și de dificultatea de a găsi interpreți pentru suspecți.

Atentatul a avut loc la câteva săptămâni după ce junta aflată atunci la putere în Thailanda expulzase forțat 109 uiguri în China, unde, potrivit unor organizații de apărare a drepturilor omului, această minoritate musulmană se confruntă cu o represiune culturală și religioasă. În acest context, experți în securitate au vorbit despre un act de răzbunare pentru deportarea forțată.

Atentatul nu a fost revendicat.

Anul trecut, Thailanda a deportat 40 de uiguri în China.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)