Președintele american Donald Trump și-a efectuat marți controlul medical anual, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 80 de ani și într-un moment în care starea sa de sănătate face obiectul unor speculații, relatează AFP.

Liderul de la Casa Albă a ajuns la spitalul militar Walter-Reed, din apropiere de Washington, în jurul orei locale 08:50 (12:50 GMT), potrivit AFP. Potrivit agendei sale, el are o reuniune la ora locală 13:30 (17:30 GMT) la Casa Albă.

Un rezultat al controlului medical al președintelui este în general publicat la câteva ore sau la câteva zile după aceea. Nivelul de amănunte în care se intră este însă lăsat la aprecierea Casei Albe.

Miliardarul republican, președintele cel mai în vârstă care a depus jurământul în SUA, dă asigurări cu regularitate că are o stare de sănătate bună fizică și mentală, în special în comparație cu predecesorul său, democratul Joe Biden.

Însă de la întoarcerea sa la putere în ianuarie 2025, liderul american a fost văzut de mai multe ori cu hematoame la mâna dreaptă, problemă atribuită administrării de aspirină ca tratament cardiovascular de rutină.

Executivul a dezvăluit de asemenea că Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică, o afecțiune răspândită și beningnă, care provoacă umflături ale picioarelor sau crampe.

În octombrie, Donald Trump a efectuat cel de-al doilea control medical din 2025. Buletinul informativ publicat după acest control de rutină indica faptul că 'are o stare de sănătate excelentă' și că vârsta sa cardiacă este 'cu circa 14 ani mai redusă' decât vârsta sa reală.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)