Italia a înregistrat în 2026 cea mai călduroasă vară de după anul 1950, cu o temperatură medie de 24,3 grade Celsius, a anunțat luni Institutul pentru Bioeconomie din cadrul Consiliului Național de Cercetare (CNR-IBE), informează Reuters.
August 2026 a fost cea mai călduroasă lună din acest an în Italia, cu o temperatură medie de 25,6°C, care a fost cu 5,2°C mai mare decât media perioadei 1951-1980 și cu 3,5°C peste media perioadei 1991-2020, potrivit aceleiași instituții publice italiene. Datele se bazează pe măsurători efectuate la înălțimea de doi metri deasupra solului.
'Media de 25,6 grade Celsius înregistrată în august 2026 depășește recordurile anterioare de 24,6°C din 2024 și de 24°C din august 2017', a declarat Lorenzo Arcidiaco, cercetător în cadrul CNR-IBE.
Potrivit acestui cercetător italian, datele indică faptul că 2026 se va încheia probabil ca fiind cel mai călduros an înregistrat în Italia de după anul 1950, în contextul în care iulie 2026 și august 2026 au fost, de asemenea, cel mai călduroase măsurate vreodată de meteorologi.
CNR este cea mai mare instituție publică de cercetare din Italia.
Zone ample din Europa, continentul care se încălzește cel mai rapid din lume, au trecut prin veri caniculare, seceta și incendiile de vegetație devenind o problemă tot mai gravă. Regatul Unit a înregistrat totodată cea mai fierbinte vară de la începutul măsurătorilor sale meteorologice.
Cele mai afectate zone din Italia s-au concentrat în câmpiile din nord-vest și de-a lungul Munților Apenini, multe dintre acestea fiind regiuni agricole, unde temperaturile ridicate și seceta au pus presiune asupra activităților din ferme.
Analize separate ale datelor meteorologice au arătat că orașe importante ale Italiei, precum Roma, Florența și Torino, au fost afectate de valuri de căldură repetate în lunile iunie, iulie și august. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Italia a înregistrat cea mai călduroasă vară din ultimii peste 75 de ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'în februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Recenta activitate a vulcanului Etna situat pe insula italiană Sicilia, care a generat un imens nor vulcanic, a determinat suspendarea, până marți, la ora locală 14:30, a operațiunilor pe aeroportul din Catania, care a fost afectat în mod similar în luna august, când sute de zboruri au fost anulate, informează agenția de presă EFE.
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute
La aproape trei săptămâni de la viitura devastatoare produsă în Nepal, autoritățile au anunțat marți că au găsit rămășițele a aproape 1.400 de persoane decedate, în timp ce peste 4.000 sunt în continuare date dispărute, transmite agenția de presă EFE. Conform celor mai recente cifre furnizate de poliția nepaleză, au fos









