Cel mai recent val de căldură din Italia - cel de-al șaselea din această vară cu condiții extreme - va persista cel puțin până miercurea viitoare, 9 septembrie, a declarat joi meteorologul Lorenzo Tedici. Astfel, canicula va persista în Italia, cu temperaturi generalizate cuprinse între 35°C și 37°C, relatează agenția de presă ANSA.

Începând de miercurea viitoare, a precizat Lorenzo Tedici, un aer mai răcoros de origine atlantică va aduce o schimbare a vremii.

''Până atunci, însă, începând din orele următoare, anticiclonul originar din nordul Africii se va extinde din nou cu putere deasupra bazinului mediteraneean'', a anunțat meteorologul italian.

''Până la jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile vor crește din nou vertiginos, depășind cu până la 8°C media obișnuită a perioadei'', a adăugat el.

Serviciul italian de meteorologie a prognozat valori maxime de 35°C-37°C, generalizate la nivelul întregii țări.

Însă, potrivit lui Lorenzo Tedici, această schimbare ar putea fi la fel de iminentă pe cât este de violentă.

''Modelele matematice pe termen lung'', a subliniat el, ''indică o prăbușire completă a sistemului de înaltă presiune imediat după ziua de miercuri, 9 septembrie'', favorizată de pătrunderea aerului rece dinspre Atlanticul de Nord. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)