Cel puțin 1.127 de persoane au murit, iar alte 4.850 sunt în continuare date dispărute în Nepal, potrivit celui mai recent bilanț anunțat de poliția nepaleză miercuri, la o săptămână de la viitura devastatoare care a distrus localități întregi din nordul și centrul țării, transmit agențiile de presă EFE și DPA.
Un număr de 77 de cadavre au fost recuperate în ultimele ore, în cadrul operațiunilor de căutare și salvare.
Totodată, numărul persoanelor date dispărute a crescut cu aproape o mie comparativ cu ziua precedentă, după restabilirea comunicațiilor în zonele afectate, ceea ce a permis obținerea de informații suplimentare.
Printre decedați se numără cel puțin 77 de copii. De asemenea, au fost găsite peste 400 de fragmente de corp, potrivit raportului publicat cu date actualizate până la ora locală 08.00 (02:15 GMT).
Majoritatea rămășițelor umane recuperate nu au fost identificate, conform DPA. Identificarea ar putea fi realizată prin analize ADN, potrivit autorităților.
Cel puțin 583 de cetățeni străini sunt în continuare dați dispăruți în urma tragediei, au confirmat marți pentru EFE surse oficiale.
Autoritățile au salvat 6.541 de persoane, dintre care 580 de străini.
Dintre cadavrele recuperate până în prezent, doar 95 fuseseră predate familiilor îndoliate până miercuri dimineață, potrivit poliției nepaleze.
Bilanțul victimelor din China, în regiunea Tibet, s-a menținut la 16.
Guvernul Nepalului a trimis luni o solicitare urgentă consiliului de administrație al Fondului de Răspuns la Pierderi și Daune (FRLD), un mecanism global de finanțare climatică, prin care a cerut asistență financiară în urma dezastrului, notează EFE.
Viitura, descrisă de observatorii locali drept cea mai gravă din istoria recentă, a provocat, potrivit rapoartelor, o creștere cu 15-18 metri peste nivelul obișnuit al râului Trishuli, devastând așezările aflate pe 72 de kilometri de-a lungul acestuia.
Totodată, viitura a distrus punctul de frontieră Rasuwagadhi-Kerung, situat la granița dintre Nepal și China, o rută cheie pentru comerțul bilateral, și a afectat zeci de așezări.
Viitura catastrofală, care a antrenat apă, noroi, gheață și resturi, a măturat totul în calea sa în regiunea de frontieră. Experții consideră că o prăbușire masivă a ghețarului de pe partea tibetană a declanșat acest dezastru.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat asupra riscului de izbucnire a unor epidemii în zonele afectate. Numărul mare al persoanelor strămutate, care trăiesc înghesuite, împreună cu inundațiile și apa stagnantă, au crescut riscul de răspândire a bolilor infecțioase, a indicat OMS. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Viitură în Nepal/ Bilanțul provizoriu crește la 1.127 de morți și aproape 4.900 de dispăruți

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'în februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute









