Regiunea himalayană se confruntă cu riscuri severe din cauza viitoarelor inundații glaciare, a avertizat un oficial ONU de rang înalt, în contextul în care numărul morților după viitura catastrofală de săptămâna trecută din Nepal, declanșată de prăbușirea unui ghețar, a depășit 1.000, transmite marți Reuters.

Nu numai că energia hidroelectrică de care depind mulți este amenințată, dar vecinătatea a numeroase râuri, unde trăiesc milioane de oameni ar putea deveni practic nelocuibilă.

'Tehnologia nu se poate mișca suficient de repede pentru a preveni pierderile de-a lungul acestor sisteme fluviale masive care captează revărsarea lacurilor glaciare', a declarat Kanni Wignaraja, secretar general adjunct la ONU, pentru Reuters într-un interviu.

Cercetătorii au identificat 47 de lacuri glaciare potențial periculoase în Nepal, China și India în 2020. Numărul real a fost estimat de atunci a fi semnificativ mai mare.

Populația expusă riscului 'se ridică la milioane', a spus Wignaraja, care este, de asemenea, director regional pentru Asia și Pacific al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Ea a citat date actualizate compilate de PNUD și organizațiile partenere în iunie.

Viitura devastatoare de săptămâna trecută din Nepal a fost declanșată când părți dintr-un ghețar din apropierea vârfului muntelui Langtang Lirung s-au prăbușit și au căzut pe fundul văii, declanșând o alunecare de teren care a trimis o viitură fulgerătoare în albia râului Trishuli.

Revărsarea lacurilor glaciare este un fenomen oarecum diferit - se întâmplă atunci când apa din topirea ghețarului se acumulează în spatele unei bariere naturale, presiunea producând în cele din urmă o ruptură sau o revărsare care trimite o inundație rapidă în aval.

Ambele amenințări sunt în creștere, spun oficialii ONU, pe măsură ce schimbările climatice accelerează topirea ghețarilor din regiune, slăbind rocile și punând mai multă presiune asupra barierelor lacurilor glaciare.

Munții din regiune sunt, de asemenea, relativ tineri, a mai susținut Wignaraja, și, prin urmare, mai predispuși la schimbări tectonice care pot declanșa, de asemenea, prăbușirea bruscă a barierelor lacurilor sau ghețarilor.

Cercetătorii au descoperit lacuri glaciare potențial periculoase în mari părți ale regiunii Hindu Kush.

Însă Wignaraja a spus că nicio țară din regiune nu depinde mai mult de ghețari atât pentru aprovizionarea cu apă, cât și pentru venituri decât Nepal, care se confruntă acum cu 'niște alegeri foarte, foarte dificile'. Pentru mulți dintre cei care locuiesc de-a lungul râurilor, mutarea pe terenuri mai înalte ar putea să nu fie viabilă din punct de vedere financiar.

Infrastructura critică va rămâne, de asemenea, vulnerabilă. Pierderea producției de energie a Nepalului ar putea fi mai severă decât indică unele evaluări. PNUD a declarat că inundațiile au distrus 15 centrale electrice majore aflate în construcție, pe lângă cele aflate în funcțiune.

Wignaraja a mai spus că rețelele electrice și hidrocentralele ar putea fi mai rezistente la inundații cu ajutorul noilor tehnologii.

Dar 'valul de noroi și gheață' de săptămâna trecută ar fi 'depășit majoritatea apărărilor disponibile. Nu există nicio construcție care să fi putut opri acest lucru', a subliniat ea.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea)