Bilanțul provizoriu al inundațiilor devastatoare care au lovit miercuri Nepalul, la granița cu China, a crescut la 903 morți și 4.247 de dispăruți, a anunțat luni Autoritatea Națională pentru Reducerea și Gestionarea Riscului de Dezastre (NDRRMA), citată de agențiile AFP și EFE.

Media de stat chineze au raportat 16 decese și 546 de persoane dispărute pe teritoriul Chinei, bilanțul provizoriu al victimelor dezastrului crescând astfel la 919 morți și 4.793 de dispăruți.

Dintre persoanele date dispărute în Nepal, numărul locuitorilor din zonele afectate miercurea trecută a înregistrat o nouă creștere. Acesta se ridică acum la peste 2.000 de dispăruți în cele trei districte, Nuwakot, Rasuwa și Makwanpur.

Autoritățile nepaleze nu aveau încă vești despre 592 de cetățeni străini și 933 de angajați ai centralelor hidroelectrice sau muncitori care lucrau pe șantierele din regiune.

De asemenea, autoritățile din statul indian Uttar Pradesh, situat în aval de Nepal, au confirmat luni pentru AFP că au recuperat, în total, 17 cadavre ale unor presupuse victime ale inundațiilor. Identificarea acestor persoane, care nu figurează în bilanțul oficial nepalez, este în curs de desfășurare.

Prim-ministrul nepalez Balendra Shah a declarat duminică seara că țara sa se confruntă cu 'un dezastru natural de neimaginat și sfâșietor'. 'Inundațiile devastatoare de pe râul Koshi (din districtul Rasuwa) au făcut extrem de dificilă stabilirea unei evaluări complete a pierderilor umane și materiale', a scris oficialul pe rețelele sociale.

'Chiar dacă această misiune rămâne dificilă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a terenului accidentat și a riscurilor continue, mergem mai departe cu hotărârea de a proteja viețile cetățenilor', a promis el.

'Vom reuși să depășim această criză prin unitate și eforturi colective', a adăugat premierul nepalez. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)