Ploile torențiale și inundațiile care s-au dezlănțuit asupra unor regiuni din sudul Indiei în timpul weekendului au provocat moartea a cel puțin 11 persoane și au forțat mii de oameni să-și părăsească locuințele în statul Kerala, declanșând o alunecare de teren care a ucis cel puțin trei persoane în statul vecin Karnataka, au precizat autoritățile și buletinele de știri, potrivit Reuters.
Bilanțul deceselor provocate de incidente legate de ploi a crescut la 11 până duminică și aproape 7.700 de persoane au fost evacuate către circa 275 de tabere de pe teritoriul Kerala, a precizat un ministru al guvernului local.
Ministrul-șef al statului Kerala, V. D. Satheesan, a spus luni că se va întâlni cu oficiali ai districtului pentru a revizui planurile privind taberele de refugiați. Duminică, acesta a spus că operațiunile de curățenie au demarat în zonele afectate de inundații.
Luni, unele zone de pe teritoriul acestui stat se vor confrunta cu vânturi puternice și cantități moderate de ploi, a precizat Autoritatea pentru managementul dezastrelor din acest stat.
Ploile torențiale au dus de asemenea la închiderea mai multor școli de pe teritoriul statului, iar guvernul a amânat un examen de recrutare a cadrelor didactice la nivel local.
În statul vecin Karnataka, ploile torențiale au provocat o alunecare de teren care a ucis doi soți și pe fiul acestora sâmbătă, potrivit publicației The Hindu. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
14 decese, mii de persoane strămutate în sudul Indiei din cauza ploilor torențiale și a inundațiilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'în februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Recenta activitate a vulcanului Etna situat pe insula italiană Sicilia, care a generat un imens nor vulcanic, a determinat suspendarea, până marți, la ora locală 14:30, a operațiunilor pe aeroportul din Catania, care a fost afectat în mod similar în luna august, când sute de zboruri au fost anulate, informează agenția de presă EFE.









