Aproximativ două treimi dintre locuitorii din Uniunea Europeană (UE) au respirat un aer cu concentrații periculoase de ozon în timpul caniculei excepționale din luna iunie 2026, potrivit concluziilor raportului unui ONG, care avertizează cu privire la riscuri medicale ce variază de la astm până la leziuni pulmonare, informează AFP.
Poluarea cu ozon, accentuată de temperaturile ridicate, este 'o amenințare invizibilă', a avertizat Flossie Boyd, directoarea ONG-ului de mediu Global Witness, care a transmis joi acest raport către AFP.
Potrivit cercetătorilor, aproape 300 de milioane dintre cei 450 de milioane de locuitori din UE au fost expuși la niveluri periculoase de ozon în timpul caniculei din iunie, excepțională prin amploarea sa, în contextul în care valurile de căldură se înmulțesc - o consecință directă a schimbărilor climatice.
Mai exact, circa 100 de milioane de copii și de persoane vârstnice, categoriile cele mai vulnerabile din punct de vedere medical, ar fi respirat ozon la niveluri periculoase, un tip de poluare implicat în mai multe patologii, care variază de la astm și până la leziuni ale țesuturilor pulmonare.
Acest lucru arată cât de mult 'sunt obligați oamenii să trăiască în condiții periculoase din cauza dependenței noastre de combustibilii fosili', a insistat Flossie Boyd.
Noul raport, care nu a fost publicat într-o revistă științifică, se bazează mai ales pe date culese în 162 de stații de măsurare a calității aerului din diverse zone ale UE.
Efecte indirecte ale căldurii
Analizând poluarea cu ozon, raportul aduce noi informații care contribuie la evaluarea bilanțului medical al caniculei din iunie, considerată deja cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată în Europa Occidentală.
Efectele sanitare ale căldurilor puternice nu se limitează doar la cazurile de insolație și de deshidratare care pot fi observate imediat. Efectele pot fi și indirecte și constau uneori în afecțiuni medicale și decese care sunt înregistrate după mai multe zile.
Astfel, poluarea ambientală cu ozon - ce diferă de stratul de ozon care protejează atmosfera noastră de radiația solară - a fost asociată cu 63.000 de decese în 2023, potrivit estimărilor făcute de Agenția Europeană de Mediu, care a evocat totodată pagube de miliarde de euro pentru agricultori.
Activitățile umane nu emit în mod direct ozon, însă acesta este sintetizat prin reacții chimice în aerul ambiental în timpul temperaturilor ridicate și al expunerii intense la soare, două elemente caracteristice ale valurilor de căldură.
UE și-a redus în ultimii ani emisiile de dioxid de azot, un gaz implicat în sinteza ozonului, însă Global Witness acuză UE că îi lipsește ambiția pentru a proceda în mod similar și cu metanul, un alt compus esențial al schimbărilor climatice.
Potrivit estimărilor acestui ONG, 298 de milioane de europeni au fost expuși la un nivel de ozon care a depășit limita maximă recomandată de UE, adică o concentrație medie de 120 de micrograme pe metru cub pentru o perioadă de opt ore.
'O problemă în plus'
Acest număr de persoane reprezintă două treimi din populația UE. Dar, a subliniat același ONG, dacă sunt luate în calcul mai degrabă pragurile fixate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) - mai stricte, de 100 µg/m3 -, atunci proporția crește la aproape șapte locuitori din opt.
Iar 72 de milioane de locuitori europeni - circa un european din șase - au respirat un aer poluat cu o concentrație de ozon de peste 150 µg/m3, un prag considerat 'deosebit de periculos', a reamintit ONG-ul Global Witness.
Metodologia raportului are totuși anumite limite. Cifrele prezentate nu se bazează doar pe datele obținute de la stațiile de monitorizare mai sus menționate, ci și pe modelările computerizate furnizate de Copernicus, observatorul climatic al UE, care nu măsoară în mod direct concentrația de ozon și care conțin, așadar, anumite incertitudini.
Contactați de AFP, mai mulți cercetători care nu au participat la întocmirea acestui raport, precum climatologul britanic James Weber, au considerat totuși că raportul pare să fie coerent cu propriile lor observații.
James Weber a analizat datele despre poluarea cu ozon în Regatul Unit în timpul recentului val de căldură și a constatat că aceasta a depășit pragurile OMS în mai mult de jumătate dintre stațiile de măsurare.
'Ozonul este o problemă în plus, în timp ce sănătatea este deja afectată de umiditate și temperaturi', a declarat el, insistând asupra rolului pe care îl au schimbările climatice.
Poluarea cu ozon este, a subliniat el, un argument în plus pentru ca oamenii să evite să iasă în aer liber în orele cele mai călduroase ale zilelor caniculare, în special pentru a face exerciții sportive. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
În timpul caniculei din iunie, europenii au fost expuși în masă la niveluri periculoase de ozon

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d









