Un nou incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă seara în Pirineii francezi, mistuind aproape 1.000 de hectare, au anunțat autoritățile din țară, care se confruntă cu un nou val de căldură în sud, transmite duminică AFP.
Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei locale 19:30, într-un lanț muntos izolat de lângă Trevillach, în departamentul Pirineii Orientali (sud), la granița cu Spania.
'Incendiul nu se mai răspândește liber. Intensitatea lui a scăzut', a declarat duminică dimineață prefectul din Pirineii Orientali, Pierre Regnault de la Mothe.
Peste 580 de pompieri sunt mobilizați în lupta cu acest incendiu, la aproximativ 35 de kilometri vest de Perpignan. Autoritățile nu au emis deocamdată ordine de evacuare.
'Flancul stâng este ținut sub control, iar incendiul a încetinit considerabil pe flancul drept, unde răspândirea sa este în cea mai mare măsură critică'. Aeronavele pentru stingerea incendiilor de vegetație Canadair și-au reluat operațiunile duminică dimineață, a explicat prefectura.
Incendiul a izbucnit în contextul în care departamentul se afla sub cod portocaliu (al doilea cel mai grav) de caniculă încă de sâmbătă la prânz.
Condițiile meteorologice rămân nefavorabile duminică, zi în care sunt așteptate rafale de vânt de până la 50 km/h, precum și temperaturi care ar putea urca până la 38°C, cu umiditate foarte scăzută, a menționat prefectura.
Prefectul din Pirineii Orientali a solicitat în cursul nopții primarilor orașelor din regiune să îi 'adune în primărie pe locuitorii casele dispersate' pentru a facilita protejarea lor, în caz de necesitate.
Soluții pentru găzduirea de urgență a locuitorilor afectați au fost puse la dispoziție încă de sâmbătă seara în orașele Ille-sur-Tet și Vinca, iar 'aproximativ 20 de persoane au fost deja primite în adăpostul de urgență din Ille-sur-Tet', au menționat autoritățile.
Duminică, aproximativ 300 de pompieri luptau, de asemenea, cu un alt incendiu de pădure, activ pe aproximativ 300 de hectare, într-o zonă muntoasă nelocuită din departamentul Drome (sud-estu).
Un alt incendiu izbucnit în Pirineii Orientali a dus la evacuarea a 3.000 de persoane, joi, în Canet-en-Roussillon și Sainte-Marie-la-Mer, două stațiuni costiere, înainte de a fi adus sub control de pompieri, vineri.
De cealaltă parte a frontierei, în Catalonia, un incendiu care a mistuit peste 2.000 de hectare începând de vineri a fost stabilizat, dar pompierii se așteptau duminică la o zi dificilă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Franța/ Un incendiu de vegetație izbucnit în Pirinei a mistuit aproape o mie de hectare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Recenta activitate a vulcanului Etna situat pe insula italiană Sicilia, care a generat un imens nor vulcanic, a determinat suspendarea, până marți, la ora locală 14:30, a operațiunilor pe aeroportul din Catania, care a fost afectat în mod similar în luna august, când sute de zboruri au fost anulate, informează agenția de presă EFE.
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute
La aproape trei săptămâni de la viitura devastatoare produsă în Nepal, autoritățile au anunțat marți că au găsit rămășițele a aproape 1.400 de persoane decedate, în timp ce peste 4.000 sunt în continuare date dispărute, transmite agenția de presă EFE. Conform celor mai recente cifre furnizate de poliția nepaleză, au fos









