Mesajul de vineri al președintelui american Donald Trump referitor la un proiect de acord care să încheie războiul între SUA și Iran pe care l-ar examina chiar acum este un 'amestec de minciuni și adevăruri', au declarat oficiali iranieni agenției de presă iraniene Fars, potrivit AFP și Reuters.
Un memorandum de înțelegere între Iran și SUA se află încă în faza de examinare la Teheran, care deocamdată nu a luat o decizie finală asupra textului, afirmă sursele iraniene.
Trump a afirmat că Iranul este obligat să deschidă Strâmtoarea Ormuz, fără a aplica taxe, dar nicio clauză de acest fel nu figurează în textul acordului, spun aceste surse. Mai mult, adaugă oficialii iranieni citați de agenția Fars, în proiectul de acord nu se regăsește nici distrugerea uraniului înalt îmbogățit al Iranului.
De partea sa, notează aceleași surse de la Teheran, Iranul cere eliberarea imediată a 12 miliarde de dolari din activele sale externe înghețate și nu va intra în următoarea fază a negocierilor dacă nu îi sunt deblocate aceste active.
Cât despre Liban, oficialii iranieni au reafirmat cererea Teheranului pentru un armistițiu complet, în conformitate cu cerințele grupării Hezbollah, și au avertizat că orice încălcare a angajamentelor va conduce la represalii imediate.
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri mai devreme, într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că se pregătește să ia 'decizia finală' asupra unui posibil acord cu Iranul și a enunțat principalele dispoziții ale unei astfel de înțelegeri, respectiv o listă cu angajamente pe care Iranul trebuie să și le asume.
'Voi avea acum o întâlnire în 'Situation Room' (camera ultra-securizată de la Casa Albă n.red) pentru a lua o decizie finală', a indicat el în mesaj.
Pentru un acord, 'Iranul trebuie să accepte că nu va avea niciodată o armă nucleară', iar 'Strâmtoarea Ormuz trebuie deschisă imediat', fără a fi solicitate taxe de trecere pentru navele comerciale, și Teheranul trebuie să se angajeze să o demineze complet, menționează Trump.
De asemenea, a continuat el, uraniul îmbogățit al Iranului 'va fi dezgropat de Statele Unite (...) în strânsă coordonare cu Republica islamică Iran și cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică și DISTRUS'.
'Nu va exista niciun schimb de bani deocamdată', a adăugat Trump, referindu-se la fondurile iraniene înghețate în străinătate în urma sancțiunilor.
'Alte chestiuni, de importanță mult mai redusă, au fost rezolvate', a asigurat el.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Oficialii iranieni văd un 'amestec de minciuni și adevăruri' în declarația lui Trump despre un acord cu Iranul
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Forțele americane spun că au tras asupra unei nave de marfă care încerca să ajungă în Iran
Forțele americane spun că au tras asupra unei nave de marfă care încerca să ajungă în Iran
Kazahstanul a propus să preia stocul iranian de uraniu îmbogățit, anunță directorul general al AIEA
Kazahstanul a propus să preia stocul iranian de uraniu îmbogățit, anunță directorul general al AIEA
SUA trebuie să renunțe la cererile 'excesive' pentru a încheia un acord cu Iranul, spune ministrul de externe iranian
SUA trebuie să renunțe la cererile 'excesive' pentru a încheia un acord cu Iranul, spune ministrul de externe iranian
Trump precizează ultimele condiții chiar înainte de decizia finală privind acordul cu Iranul
Trump precizează ultimele condiții chiar înainte de decizia finală privind acordul cu Iranul
Liban: Cel puțin 17 morți în urma unor lovituri israeliene în sud și în apropiere de Beirut
Liban: Cel puțin 17 morți în urma unor lovituri israeliene în sud și în apropiere de Beirut
Franța va ancheta cu privire la tratamentul aplicat cetățenilor săi din flotila pentru Gaza
Franța va ancheta cu privire la tratamentul aplicat cetățenilor săi din flotila pentru Gaza
VIDEO Statele Unite și Iranul au făcut 'multe progrese' către un acord, afirmă JD Vance
VIDEO Statele Unite și Iranul au făcut 'multe progrese' către un acord, afirmă JD Vance
Israelul lovește la periferia Beirutului
Israelul lovește la periferia Beirutului


