Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița.

'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară în județele Dâmbovița și Prahova. Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale', precizează IPJ Dâmbovița.

Conform sursei citate, cercetările au arătat că administratorul unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27,2 milioane de lei, reprezentând impozite și contribuții. AGERPRES/(AS-redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)