Doi foști comisari-șefi de poliție din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, Tărău Alin-Nicușor și Suciu Sebastian-Marius, au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, într-un dosar privind obținerea unor facilități de parcare gratuită în parcările administrate de Primăria Municipiului Oradea.
Informația a fost transmisă joi, printr-un comunicat, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Potrivit rechizitoriului întocmit la 19 august 2026, cei doi inculpați, în prezent pensionați, ar fi acționat în perioada 2023-2024 pentru a obține gratuități la parcare pentru mai multe autoturisme, prezentând autorității locale drept mașini de serviciu unele autovehicule care, în realitate, ar fi fost autoturisme personale ale unor polițiști sau ale membrilor familiilor acestora.
Anchetatorii susțin că, pentru susținerea solicitărilor adresate Primăriei Oradea, ar fi fost întocmite și folosite mai multe înscrisuri oficiale false. În trei anexe transmise municipalității ar fi fost incluse, alături de numerele de înmatriculare ale autovehiculelor de serviciu, și numerele unor autoturisme personale.
Potrivit Parchetului, documentele ar fi fost transmise împreună cu adrese care purtau semnătura inspectorului șef al IPJ Bihor, ceea ce ar fi creat aparența legalității demersului.
Procurorii susțin că mecanismul ar fi fost repetat în mai multe rânduri, în anii 2023 și 2024, determinând reprezentanții Primăriei Oradea să acorde gratuități pentru autovehicule care nu ar fi îndeplinit condițiile necesare.
Prejudiciul estimat în dosar se ridică la 58.400 de lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor lunare de parcare care nu ar fi fost încasate de municipalitate.
Conform rechizitoriului, Suciu Sebastian-Marius ar fi întocmit, falsificat și folosit documentele depuse la Primăria Oradea, în timp ce Tărău Alin-Nicușor ar fi determinat aceste acțiuni și ar fi contribuit la transmiterea documentelor. În cazul lui Tărău, procurorii au reținut și infracțiunea de instigare la fals intelectual și uz de fals.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Oradea. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Bihor: Doi foști comisari-șefi, trimiși în judecată pentru înșelăciune cu parcări gratuite

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint









